23. Tânără în interior [1922-1923]

1877, Craiova - 1953, Bucureşti

Estimare

EUR 20.000 - 30.000

Adjudecat

EUR 21.000

Sesiune

Mie, 30 ianuarie 2013 00:00

În anul 1900, an cu încărcătură artistică aparte, Șirato se înscria la Școala de Arte Frumoase din București. Chiar dacă printre colegii cei mai elogiați se regăseau Constantin Brâncuși sau Ion Theodorescu-Sion, Șirato nu era desconsiderat, cu toate că situația financiară precară îl priva de multe experiențe necesare etapei. Datorită acestei situații, artistul se va reprofila pentru primii ani ai carierei spre desen, mai exact spre caricatură, sursă financiară în acei primi ani de practică. Colaborarea cu ziarul “Furnica” se va dovedi mai mult decât benefică, ajutându-l să își contureze ochiul critic. Caracterul militant al creațiilor sale reprezenta o manieră des întâlnită în lumea artiștilor, fapt pe care îl regăsim și la Tonitza sau Iser. Chiar dacă debutează pe simezele bucureștene încă din 1908, participând la expozițiile Tinerimii Artistice, Șirato va cunoaște cu adevărat succesul după mai bine de 10 ani, începutul perioadei interbelice surprinzând o evoluție clară a artei sale. Prima expoziție personală o organizează în 1921, și nu va fi trecută cu vederea de critica vremii, mai ales că tematica surprinsă era de interes național, perioada războiului și cea de sub ocupația germană fiind surprinse de un artist care a ales să nu se retragă în Moldova pe parcursul Primului Război Mondial. Expoziția marchează probabil întregul deceniu de creație al artistului, tema și motivul principal fiind axate în jurul țăranului și al mediului în care el există. Un artist al schimbărilor, capabil să treacă peste orice obstacol în vederea evoluției (își ardea aproape toate picturile realizate în 1928 tocmai din cauza acestui crez), Șirato își va impune o pictură stăruitoare începând cu 1922-1923, când factura uleiurilor sale prind contur și marchează o ascensiune clară. Proaspăt intrat în Asociația Arta (1921), va începe să expună alături de viitorii săi colegi din Grupul celor Patru, dar și alături de un Dărăscu, Pallady sau Bunescu, în aprilie 1922, la a V-a expoziție a Asociației. Un an mai târziu se prezenta din nou pe simezele Artei Române, și așa cum remarca cronicarul “Adevărului literar și artistic”(Victor Ion Popa), “D-l Șirato, schimbat iarăși, aduce mai multe feluri de lucrări...”. Apreciat unanim ca foarte bun desenator, Șirato reușește în operele prezentate în 1923, printre care și “Interiorul” de față, să impresioneze cu adevărat ca pictor. Pensulația o schimbase, culoarea marca cu adevărat volumele (monumentale de altfel), iar tușa devenea cu adevărat unitatea expresivă. Atmosfera, așa cum transpare ea în pânza de față, este racordată tocmai la complexul pictural coordonat de tonalizarea luminii, care devine aici marcă stilistică. (I.P.)

Bibliografie

OPREA, Petre, “Francisc Șirato”, Muzeul de Artă al Republicii Populare România, 1965 ISPIR, Mihai, “Șirato”, Editura Meridiane, București, 1979

Dimensiuni

width 70 cm, height 50 cm

Descriere

ulei pe pânză, semnat stânga jos, cu negru, Şirato

Informații documentare

Opera a participat la expoziția Societății “Arta Română”, Sala Exarhu, Ateneul Român, București , martie 1923. Opera este reprodusă în revista “Adevărul literar și artistic”, anul IV, nr. 122, 25 martie 1923, la pag. 6 în articolul dedicat expoziției Societății de către Victor Ion Popa.

Datare

1922-1923

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Ulcică cu tufănele

8. Ulcică cu tufănele [1931]

Dumitru Ghiaţă

    Estimare EUR 4.500 - 7.500
    Adjudecat EUR 6.500
Femei în parc

27. Femei în parc [cca. 1880]

    Estimare EUR 80.000 - 150.000
    Adjudecat EUR 130.000
Familie de tătari

15. Familie de tătari [mijlocul anilor '30]

Mina Byck Wepper

    Estimare EUR 5.000 - 10.000
    Adjudecat EUR 9.500
Peisaj din Giverny

1. Peisaj din Giverny

Samuel Mützner

    Estimare EUR 8.000 - 15.000
    Adjudecat EUR 7.500