52. Ridichi negre

Nume de referinţă al moder­nismului românesc, lider şi promotor deopotrivă al curentelor avangardiste, cât şi al realismului socialist, Max Herman Maxy rămâne una dintre cele mai controversate figuri ale artei româneşti. Opera sa mărturiseşte un gust eclectic: artistul a parcurs rapid şi aproape cu ostentaţie nenumărate curente şi stiluri, reuşind să subsumeze aproape toate direcţiile modernismului. Născut în 1895 la Brăila, Maxy începe studiile de artă cu Ressu, apoi se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. În perioada războiului se retrage la Iaşi, unde se apropie de grupările artistice de stânga, formate în jurul ziarului ”Omul liber.” Creaţia sa din această perioadă, revendicată din realism, se remarcă printr-o profundă componentă socială, artistul fiind preocupat să ilustreze dramele claselor de jos, ţărani şi muncitori. În anii imediat următori războiului se apropie de cercurile colecţionarului-mecena Alexandru Bogdan – Piteşti, lucrând o vreme pe moşia acestuia de la Vlaici, alături de reprezentanţi ai tradiţionalismului în România. Nemulţumit de ceea ce i se oferea în spaţiul artistic autohton, Maxy decide să-şi definitiveze studi­ile în străinătate. Optează pentru Berlin, unde ia lecţii de la Arthur Segal. Segal îl ajută să se apropie de radicalul grup Novembergruppe, alături de care expune în 1923, la Galeria der Sturm. Devine din ce în ce mai preocupat de cubism şi spiritualizarea materiei, păstrând însă desenul angular, sintetic, de factură expresionistă. Reîntors în ţară se alătură grupului avangardist de la Contimporanul alături de care începe să expună lucrări constructiviste (extrema stângă a cubismului). Se împrieteneşte cu Marcel Iancu, care îl încurajează şi susține permanent. Perioada interbelică este cea mai prolifică din creaţia artistului. Expune cu regularitate la Salonul Oficial de pictură, grafică şi precum şi la manifestările organizate de grupările: ”Arta nouă”, ”Contimporanul”, ”Criterion”. Alături de Victor Brauner şi Corneliu Michăilescu a înfiinţat revista Integral, care promova o sinteză a artelor inspirată şi aplicată profund societăţii contemporane. ”Există un fond social care fecundă stilul artistului în spiritul vremii”, clama Ilarie Voronca în primul număr al revistei Integral (1 martie 1925). Înfiinţează Academia de dă lecţii particulare de desen, scrie cronici de expoziţie şi texte moderniste, face scenografie şi design de interior fiind preocupat de conceptul unităţii dintre arte, promovat de Şcoala Bauhaus, pe care Maxy îl asimilase prin intermediul ideilor dadaistului Marcel Iancu. Ascensiunea grupărilor de extremă dreaptă şi radicalizarea antisemitismului începând cu a doua jumătate a anilor 1930, l-au determinat pe Maxy să se orienteze spre o tematică militantă, profund angajată social. Mesajul comunist devine din ce în ce mai pregnant în creaţia şi discursului său, în anul 1942, când a devenit membru al Partidului Comunist, fiind deja unul dintre cei mai importanţi artişti-militanţi ai ideologiei marxist-leniniste. Alături de arta angajată social şi politic, opera lui Maxy cuprinde şi genuri de mare succes precum: nuduri, portrete sau naturi statice. Compoziţiile în care a reprezentat naturi statice reprezintă cel mai clar ideile sale exclusiviste cu privire la armonia şi spiritualizarea artei. Deşi adept declarat al reprezentării bidimensionale, în jocurile cu forme din lucrări precum ”Ridichi negre”, experimentează iluzia optică a celei de-a treia dimensiuni, obţinută prin volumetrii din culoare. Max Herman Maxy, rămâne prin diversitatea creaţiei sale un reper al modernismului, recuperat după multe decenii în care critica de artă a fost victima cenzurii specifice unui regim totalitar, care a ignorat constant cel mai important moment din arta românească: avangarda. (V.I.)

Bibliografie

Enache, Monica, “Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului (catalog), Editura MNAR, 2010

Dimensiuni

width 46 cm, height 33 cm

Descriere

ulei pe placaj, semnat și datat dreapta jos, cu negru, Maxy, 1936

Informații documentare

Lucrarea a participat în expoziția retrospectivă din 1965 de la Sala Dalles și este reprodusă în catalog la cat. 69, sub titlul “Ridichi negre”, colecția Brunea Fox Lucrarea este reprodusă în catalogul care a apărut cu ocazia Expoziției “M. H. Maxy - Artist Integralist” organizată de Michael Ilk, Berlin 2003 De asemenea, la expoziția personală din 1937, de la Sala Mozart, la poz. 19 apare menționată lucrarea “Ridichi”

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.