68. Intimitate

„Asemănarea în artă nu reprezintă decât un interes trecător şi particular. A nu depăşi asemănarea e o inferioritate în opera unui artist. Modelul trebuie uitat, depăşit. Artistul se serveşte de model ca de un pretext pentru a se exprima pe sine, pentru a exprima sentimentul său.” Pallady abordează cu predilecţie genul nudului în interior odată u îndepărtarea sa de lumea din jur şi alegerea de a se refugia într-una interioară, construită la proporţiile absolutului. Fugea de urât, de vulgaritate şi prostie, care începuseră să îl obsedeze la oamenii din societate şi a înţeles că doar arta îi poate oferi cadrul pentru a formula ideea sa înaltă despre viaţă. Pictura şi opera sa deveniseră raţiunea de a exista, dedicându-se în întregime desăvârşirii capacităţii de a exprima frumosul prin intermediul armoniilor, al ritmurilor şi corespondenţelor. A realizat că nu poate atinge culmile creaţiei decât pe calea însingurării, pe care a adoptat-o cu stricteţe ca pe o disciplină de lucru. Spaţiul atelierului a devenit scena trăirilor sale interioare, mediul pe care l-a constituit după propriile exigenţe, unde nu exista nici inutilita­tea, nici urâtul, în care putea să aspire către împlinire, retras din lume. Nudurile feminine se află în strânsă legătură cu spaţiul atelierului, ambele făcând subiectul tendinţei de idealizare a lui Pallady, devenind întruchipări ale aspiraţiei sale către perfecţiune, posibilă numai prin opera de artă. Nu este interesat de reprezentarea trăsăturilor modelului şi nici de asemănare, pentru că, aşa cum mărturiseşte, modelul constituie doar un pretext pentru artist de a-şi exprima trăirile şi deci importantă este adecvarea imaginii la aceste sentimente, iar nu la figura ce îi pozează. Intenţia artistului, care se desprinde din întreaga sa operă, este aceea de corectare a realităţii pe care o găseşte nesatisfăcătoare, nudurile feminine devenind expresia absolutului feminin. Frumuseţea nu este căutată în perfecţiunea trupului, ci în armonia ritmurilor sale, în destinderea adusă de sentimentul de intimitate, în starea de vis şi erotismul pe care îl respiră. Femeile din pictura lui Pallady apar ca simboluri ale iubirii ca sentiment spiritualizat, ieşind din sfera dorinţelor carnale. Nu le lipseşte însă voluptatea, dată de naturaleţe şi rafinament. Ionel Jianu consideră că Theodor Pallady poate fi numit drept cel mai de seamă pictor al nudului în plastica românească, explicând că „nimeni n-a pătruns atât de adânc şi n-a redat atât de intim graţia, lascivitatea, farmecul şi taina trupului feminin, eliberat de masca vestmântului.” (1) Feminitatea cea mai pură apare în nudurile sale, manifestându-se în deplinătate doar în mediul intim, protector, care se învăluie într-o atmosferă blândă şi calmă. Contribuie la acest aer stofele aruncate pe fotolii sau canapele, florile puse discret în legătură cu sensibilitatea femeii şi obiectele universului lor familiar. Lumina pătrunde în aceste încăperi filtrată prin perdele, timidă şi moale, subliniind o dată în plus cadrul care permite femeii să îşi realizeze natura ideală. Domneşte liniştea, în care se insinuează reveria, starea intelectuală care face să apară poezia şi permite ascederea către Frumos, către Absolut. Opera „Intimitate” este un exemplu de excepţie al tematicii nudului feminin în creaţia lui Pallady. Un nud stă pe o canapea, sprijinindu-şi capul pe spătarul înalt, cu picioarele strânse şi braţele alunecând lungi şi moi în jurul corpului. Piciorul stâng stă îndoit sub cel drept, descrie rotunjimea pulpei şi conturează arcul voluptos al genunchiului. Fiecare linie îşi are corespondent, liniile braţelor cu cele ale picioarelor formând un ritm calm, care umple interiorul cu o linişte adâncă. Pânza cu motive ornamentale aşternută dedesubt are propria sa armonie cromatică, acordată cu nuanţele încăperii şi obiectelor din ea. Corespondenţe geometrice se stabilesc între liniile nudului, cele ale fotoliului, ramei din fundal şi ale modelului cearceafului. Elementele vegetale ale acestuia rimează cu rotunjimea trandafirilor şi a vazei şi discret cu volumele corpului feminin, în armonii subtile. Carnaţia este redată cu fineţe prin jocurile de lumină savante care mângâie corpul. Părul castaniu îşi regăseşte culoarea, în nuanţe multiple, în motivul decorativ de pe aşternut, în chenarul din spate, în textura covorului. Este urmărit ritmul în toate planurile imaginii, el formând acea muzicalitate a picturii prin care ea pătrunde în sensibilitatea privitorului şi face imaginea să stăruie în memorie. „Nudurile lui Pallady dezvăluie aspectul cel mai adânc şi mai personal al acestui mare artist şi anume puterea de a evoca un climat sufletesc, de a pătrunde dincolo de hotarul formelor, în lumea plină de dorinţe neîmplinite, a visurilor şi nostalgiilor.” (2) (1) Ionel Jianu, „Pallady”, p.28 (2) Ibidem, p.30

Bibliografie

JIANU, Ionel, „Pallady”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti MÂNDRESCU, Anatol, „Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971 ŞORBAN, Raoul, “Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975

Dimensiuni

width 48 cm, height 48 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos și stânga sus, în creion, T. Pallady

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.