78. Natură statică cu trandafiri și mere

“Pictura, pentru mine, nu este o îndemânare şi mai puţin încă, o voluptate. E o necesitate de clipă cu clipă. O necesitate dureroasă de-a mă confesa mie însumi, sincer şi neiertător. Pictura mea e jurnalul existenţei mele cotidiene. Un jurnal intim în care se desfăşoară, fără menajamente pentru mine şi alţii, fără panaş şi fără morgă – direct şi rapid – pulsul vieţii mele, cu variaţiile lui fatale, de la un an la altul, de la un ceas la altul”, spunea Pallady, de unde rezultă faptul că biografia sa este tot una cu evoluţia carierei artistice. Născut în aprilie 1871, într-o veche familie de boieri moldoveni (după mamă artistul este descendent din neamul Cantacuzinilor), Theodor Pallady a trăit toată viaţa cu sentimentul mândriei originii nobile, izolat de decadenţa specifică pentru ”fins de siècle XIX” şi boema desuetă care predomina societatea artistică în prima jumătate a secolului al XX-lea. A trăit în conformitate cu spiritul aristocraţiei moderne, fiind adeseori considerat excentric: a practicat sabia şi floreta, s-a duelat de mai multe ori şi a fost un vegetarian convins. Personalitatea sa complexă şi originală evoluează în acord cu spiritul francez, de care se simte atras, Pallady fiind unul dintre cei mai autentici reprezentanţi ai culturii franceze în România. După copilăria liniştită petrecută la Iaşi, familia se mută la Bucureşti, unde tânărul Pallady urmează cursurile liceului Sf. Gheorghe. Începe să ia lecţii particulare de desen de la profesorul Fidelis Walch, care l-a încurajat să urmeze studiile Politehnicii din Dresda. În 1887, după ce a urmat un an cursurile Şcolii de poduri şi şosele din Bucureşti, viitorul artist pleacă la Dresda cu intenţia de-a deveni inginer. Paralel ia lecţii de pictură de la Erwin Oehme (1831-1907), care îl sfătuieşte să devină artist. La sugestia acestuia abandonează Politehnica intenţionând să se dedice studiului aprofundat al picturii, împotriva voinţei familiei. Convins de vocaţia sa, Pallady va lupta cu opoziţia familiei şi, în 1889, va încerca chiar să iasă de sub tutela tatălui, înrolându-se în Legiunea Străină. Până în 1891, când se înscrie la École Nationale des Beaux-Arts din Paris, ia lecţii particulare de desen de la Edmond Aman-Jean (1860-1936) din Avenue de Sexe. Între 1882 şi 1887 studiază în atelierul lui Gustave Moreau, în cadrul École Nationale des Beaux-Arts. În aceeaşi perioadă studiau aici Matisse, Marquet, Guérin, Rouault, Manguin, Evenepoel, Camoin, Lehman, Bussy, Desvallières, Martel şi mulţi alţi reprezentanţi importanţi ai modernismului francez. După moartea lui Monreau din 1897, Pallady rămâne în acelaşi atelier, continuând să studieze cu Aimé Morot şi apoi cu Ferdand Cormond. Socotind Franţa a doua sa patrie, între 1912 şi 1940, cu mici întreruperi, Pallady a locuit la Paris. Încă de la momentul sosirii la Paris, Pallady frecventează şi atelierul pictorului Puvis de Chavannes, cu care era rudă prin alianţă, mătuşa sa, Maria Cantacuzino fiind soţia acestuia. Compoziţiile din această perioadă sunt realizate sub influenţa viziunii simboliste a maestrului său, Gustave Moreau. Realizează figuri alegorice cu substrat literar, fiind preocupat de studierea atitudinilor şi minuţiozitatea detaliilor. În această perioadă artistul lucrează şi la Luvru, studiind cu interes capodoperele Renaşterii. Debutează în 1900 la Salonul din Paris şi participă la Pavilionul României din cadrul Expoziţiei Universale din Paris, organizate la Grand Palais, cu lucrarea ”L’enfant prodigue”. I se acordă menţiune onorabilă pentru această compoziţie, pe care o va refuza, aşa cum, mai târziu, v-a refuza de trei ori Legiunea de Onoare, declarând: ”Je n’admets pas que l’on se permette de me décorer!” (1). A refuzat şi invitaţia de-a ocupa catedra de pictură a Şcolii de Arte din Iaşi, spunând: ”Cum vreţi să învăţ pe alţii ceea ce nici eu nu ştiu?” Conform biografului său, Raoul Şorban, Pallady s-a temut toată viaţa de onorurile, decoraţiile şi invitaţiile care vizau aristocratul, nu artistul. “Nu e de mirare că de timpuriu a început să se vorbească despre ciudăţeniile lui.” (2) Din primii ani ai secolului XX, Theodor Pallady devine o prezenţă constantă pe simezele româneşti şi internaţionale. În 1902 deschide o expoziţie personală la Londra, 1902, 1912, 1920, 1925 la Paris, 1904, 1910, 1921, 1923, 1927, 1928, 1931, 1937, 1940 la Bucureşti. Participă cu lucrări la Salonul Oficial (1909, 1924, 1926, 1927, 1929, 1931, 1932, 1933, 1935, 1937, 1938, 1946), Salonul din Paris (1912, 1913), Tinerimea Artistică (1911, 1912, 1913, 1914, 1915, 1926), expoziţiile Societăţii „Arta Română” (1920, 1921, 1922, 1924, 1926, 1928). Este prezent în expoziţii colective din Franţa, Belgia, Spania şi Statele Unite, lucrările sale fiind selecţionate şi pentru cele mai importante expoziţii colective de artă românească ale epocii: Expoziţia Internaţională a României de la Barcelona (1929), Expoziţia Teutoonstelling van Roemeensche Kunst de la Haga (1930), Expoziţia Internaţională de la Paris (1937), Expoziţia Internaţională de la New York (1939), Bienala de la Veneţia (1942). Alături de aceste importante participări expoziţionale, lucrările sale au fost anual prezente şi pe simezele altor expoziţii, artistul devenind o personalitate importantă şi apreciată în epocă. Creaţia sa a reuşit să atragă atenţia celor mai importanţi colecţionari ai vremii. Alexandru Bogdan-Piteşti, personaj controversat, jurnalist, susţinător al elitei culturale şi emul al scriitorului mistic Joséphin (Sâr) Péladan, va achiziţiona pentru colecţia sa, adevărat muzeu al artei moderne româneşti, 23 de picturi şi desene de Pallady, lucrări esenţiale pentru perioada simbolistă a artistului. De asemenea Krikor Zambaccian, Iosif Dona, Ion Minulescu şi mulţi alți reputaţi colecţionari şi-au manifestat interesul pentru arta lui Pallady, achiziţionându-i un număr impresionant de lucrări. Meritele sale artistice deosebite au fost recompensate încă din 1926 cu Premiul Naţional pentru pictură. Theodor Pallady este considerat unul dintre cei mai rafinaţi artişti români, apreciat pentru viziunea metafizică pe care o aplică unei tematici baudelairiene. Despre plastica sa s-a scris foarte mult şi totdeauna apreciativ. Spirit metodic, înclinat spre austeritate şi precizie, Theodor Pallady s-a dedicat cu minuţiozitate rezolvării unui repertoriu tematic restrâns şi în esenţă citadin: peisaje, nuduri, interioare (cu sau fără personaje), naturi moarte, autoportrete. Plastica sa evoluează lent, cu schimbări abia perceptibile, fiind considerat un artist consecvent, egal, fără suişuri şi coborâşuri. Se menţine la distanţă de experimentele avangardiste, fiind totodată un adversar al programului artei oficiale şi mai ales al impresionismului pe care îl desconsidera. Toată viaţa rămâne fidel reprezentării realiste, cu unele nuanţe păstrate din perioa­da în care a lucrat sub influenţa simbolismului, recurgând la aceeaşi schemă compoziţională. Baza operei sale este desenul, un desen corect şi delicat, atent acoperit de pasta mată, aplicată în tuşe lungi, sensibile. Paleta cromatică este redusă la câteva griuri luminoase, rareori artistul apelează la contrast. Una dintre temele sale favorite ale sale a fost natura moartă. În realizarea naturii statice interesul pentru subiectul în sine este aproape nul, de unde rezultă faptul că artistul este preocupat în mod special de desăvârşirea compoziţiei. Căuta să ajungă la perfecţiune plastică: ”doresc absolutul către care am întins braţele... pe care mi-am impus să-l ating.” Şi revenea adesea asupra temelor, perfecţionându-le spontan, fiind nemulţumit de o conştiinţă prea dură a limitelor umane/artistice: “nimic din ce am visat nu s-a înfăptuit aşa cum am dorit sau visat.” Totuşi, nemulţumirile sale permanente erau nefundamentate. Oricât de dezamăgit ar fi fost - colecţionarii, critica, publicul, colegii de breaslă l-au admirat constant, până la sfârşitul vieţii, în 1956. “În pragul morţii Pallady devenise senin. Ştia în sfârşit, că opera pe care o lasă va rămâne preţuită nu numai de cei de azi, dar şi de viitorime. Simţea că şi-a stăpânit destinul. Şi mai mult nu-i poate sta în putinţă nimănui. Înainte de-a muri, văzând lacrimile prietenilor le-a spus: Il faut finir en beauté! Şi a cerut să fie lăsat singur.” (3) (1) Apud I. Jianu, Pallady, Ed..Căminul Artei, Bucureşti, 1944, p. 16 (2) Raoul Şorban Theodor Pallady, ed. Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 63 (3) Ibidem, p. 82

Bibliografie

CRIŞAN, Dana, ”Călătorie în Bretania. Artişti români şi francezi descoperind cultura bretonă, (catalog)”, Ed. MNAR, 2009 DIŢESCU, Ştefan, ”Omagiu lui Theodor Pallady. Expoziţie comemorativă organizată cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea artistului, (catalog)”, MNARSR, 1971 IVANIUC, Florenţa, ”Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady”, (catalog), Ed. MNAR, 2009 ŞORBAN, Raoul, ”Theodor Pallady”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968

Dimensiuni

width 36 cm, height 45 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta mijloc, cu negru, T. Pallady

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.