otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Pentru Ştefan Dimitrescu peisajul a reprezentat ocazia unui întreg discurs despre artă, pe care l-a susţinut din poziția unui artist conectat la viaţa omului simplu. Fie că a fost atras de tătărimea dobrogeană, fie de ţăranul simplu, ardelean sau moldovean, Dimitrescu a tratat cu aceeaşi conştiinciozitate toate temele abordate în cei 20 de ani de carieră. Una dintre caracteristicile demne de menţionat ale peisajului său este sinceritatea de care dă dovadă în alegerea motivului pictat. Dimitrescu nu caută grandoarea, monumentalul, ci mai mereu locuri pseudo-urbane, periferiile oraşelor sau colţurile dobrogene izolate. În schimb, pictorul reuşeşte să îşi încarce lucrările de un monumental pictural tocmai prin această epurare stilistică produsă de căutarea temei. Ciclurile peisagiste ale lui Dimitrescu s-au conturat în jurul unor etape picturale delimitate ferm, fapt pe care îl putem identifica începând cu perioada imediat următoare primului război mondial. Peisajele din Huşiul natal, dar şi cele surprinse în călătoria din Italia în 1921, sunt definitorii etapei 1920-1925, momente din urma cărora ne parvin o serie de vederi concludente. Principalele elemente sunt contopite în jurul unui realism de viziune, în care pictorul se regăsise încă din anii războiului. Până spre sfârşitul vieţii, Dimitrescu va aborda întreaga paletă stilistică pornind de la valenţele descriptive ale omului şi ale întregului univers din jurul acestuia. În ceea ce priveşte rezolvările tehnice, de construcţie a compoziţiei, Dimitrescu urmează paşii constructivismului instituţionalizat de Cezanne. Putem observa în majoritatea peisajelor sale cum direcţiile perspectivale sunt concepute în aşa fel încât motivul principal să fie atent integrat într-un complex plastic unitar. Astfel observăm şi în lucrarea de faţă cum Dimitrescu se foloseşte de silueta feminină pentru a emfaza locul pe care îl prezintă. Personajul pictat în prim-plan nu este elementul principal al compoziţiei, ci acesta este surprins în peisajul periferic drept un element de disonanţă, de antagonie dintre două motive, teme, chiar lumi total diferite. O doamnă de la oraş, îmbrăcată ca atare, se chinuie să păşească pe drumul desfundat, tipic unei mahalale ieşene. Dimitrescu alege drept cadru această uliţă mohorâtă, evitând grandiosul, în schimb preferă o înşiruire de căsuţe, într-o succesiune ritmică, chiar alertă. Domină ocrurile, alese atât pentru a reprezenta drumul de pământ, în tonuri tari, dar care se regăsesc la fel de puternice şi în realizarea acoperişurilor. Cromatica este dominată de aceste nuanţe surde, echilibrul fiind realizat prin folosirea unor tonuri neutre, albul caselor sau griul unui cer nedefinit. Orizontul este înghiţit în şirul de case, care par să fixeze universul pictural într-un spaţiu ultra definit, din care ochiul nu poate scăpa. Lucrarea este o declaraţie artistică a lui Dimitrescu, fapt sugerat de aspectul general de profundă participare afectivă. Peisajul respiră un aer de visare calmă, de poezie contemplativă, caracteristică acestui povestitor al locurilor uitate de lume din jurul său. Chiar dacă complexul cromatic este dominat de o tonalitate ternă, cu aceste brunuri care apasă asupra întregii atmosfere, Dimitrescu reuşeşte să ofere o muzicalitate aparte întregii atmosfere, care este dirijată lucid de paleta artistului.
ulei pe carton, semnat stânga jos, cu negru, St. Dimitrescu
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Pentru Ştefan Dimitrescu peisajul a reprezentat ocazia unui întreg discurs despre artă, pe care l-a susţinut din poziția unui artist conectat la viaţa omului simplu. Fie că a fost atras de tătărimea dobrogeană, fie de ţăranul simplu, ardelean sau moldovean, Dimitrescu a tratat cu aceeaşi conştiinciozitate toate temele abordate în cei 20 de ani de carieră. Una dintre caracteristicile demne de menţionat ale peisajului său este sinceritatea de care dă dovadă în alegerea motivului pictat. Dimitrescu nu caută grandoarea, monumentalul, ci mai mereu locuri pseudo-urbane, periferiile oraşelor sau colţurile dobrogene izolate. În schimb, pictorul reuşeşte să îşi încarce lucrările de un monumental pictural tocmai prin această epurare stilistică produsă de căutarea temei. Ciclurile peisagiste ale lui Dimitrescu s-au conturat în jurul unor etape picturale delimitate ferm, fapt pe care îl putem identifica începând cu perioada imediat următoare primului război mondial. Peisajele din Huşiul natal, dar şi cele surprinse în călătoria din Italia în 1921, sunt definitorii etapei 1920-1925, momente din urma cărora ne parvin o serie de vederi concludente. Principalele elemente sunt contopite în jurul unui realism de viziune, în care pictorul se regăsise încă din anii războiului. Până spre sfârşitul vieţii, Dimitrescu va aborda întreaga paletă stilistică pornind de la valenţele descriptive ale omului şi ale întregului univers din jurul acestuia. În ceea ce priveşte rezolvările tehnice, de construcţie a compoziţiei, Dimitrescu urmează paşii constructivismului instituţionalizat de Cezanne. Putem observa în majoritatea peisajelor sale cum direcţiile perspectivale sunt concepute în aşa fel încât motivul principal să fie atent integrat într-un complex plastic unitar. Astfel observăm şi în lucrarea de faţă cum Dimitrescu se foloseşte de silueta feminină pentru a emfaza locul pe care îl prezintă. Personajul pictat în prim-plan nu este elementul principal al compoziţiei, ci acesta este surprins în peisajul periferic drept un element de disonanţă, de antagonie dintre două motive, teme, chiar lumi total diferite. O doamnă de la oraş, îmbrăcată ca atare, se chinuie să păşească pe drumul desfundat, tipic unei mahalale ieşene. Dimitrescu alege drept cadru această uliţă mohorâtă, evitând grandiosul, în schimb preferă o înşiruire de căsuţe, într-o succesiune ritmică, chiar alertă. Domină ocrurile, alese atât pentru a reprezenta drumul de pământ, în tonuri tari, dar care se regăsesc la fel de puternice şi în realizarea acoperişurilor. Cromatica este dominată de aceste nuanţe surde, echilibrul fiind realizat prin folosirea unor tonuri neutre, albul caselor sau griul unui cer nedefinit. Orizontul este înghiţit în şirul de case, care par să fixeze universul pictural într-un spaţiu ultra definit, din care ochiul nu poate scăpa. Lucrarea este o declaraţie artistică a lui Dimitrescu, fapt sugerat de aspectul general de profundă participare afectivă. Peisajul respiră un aer de visare calmă, de poezie contemplativă, caracteristică acestui povestitor al locurilor uitate de lume din jurul său. Chiar dacă complexul cromatic este dominat de o tonalitate ternă, cu aceste brunuri care apasă asupra întregii atmosfere, Dimitrescu reuşeşte să ofere o muzicalitate aparte întregii atmosfere, care este dirijată lucid de paleta artistului.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
