82. La izvor [cca. 1860]

1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina

Estimare

EUR 50.000 - 100.000

Adjudecat post-licitație

EUR 100.000

Sesiune

Mar, 16 decembrie 2025 17:00

Considerat unul dintre fondatorii picturii moderne românești, Nicolae Grigorescu a îmbinat tradiția academică cu sensibilitatea realistă și lirică, insuflând o direcție proaspătă în arta românească. Originea sa modestă și formarea sa creativă fac cu atât mai remarcabilă această ascensiune artistică. Reușește să-l impresioneze pe Mihail Kogălniceanu după ce acesta îl vede pe artist în plin proces creativ la Agapia, și, intuindu-i talentul, îl încurajează oferindu-i o bursă la Paris din toamna anului 1861. Aflat în Franța, în 1862, Grigorescu intră în contact cu mediul artistic modern al epocii. Află de gruparea de la Barbizon și renunță treptat la atribuțiile de bursier, atras fiind de abordările lor artistice. Pictorii Școlii de la Barbizon erau interesați în special de reprezentarea directă a naturii și vieții rurale, lucrând en plein air pentru a surprinde cât mai fidel realitatea. Preferau să accentueze caracterul armonios și echilibrat al mediului rural, în pofida aspectelor dure ale vieții țărănești. Perioada lui Grigorescu la Barbizon a avut loc în principal între anii 1866 și 1869. Influența Școlii asupra artistului constituie una din componentele esențiale ale formării viziunii sale creative. În arta sa, pictorul asimilează tehnici și soluții de expresie de la maeștrii francezi - lumina filtrată prin frunziș, vibrația culorii, spontaneitatea gestului pictural - adaptându-le propriilor sensibilități. În opere din acea perioadă, precum ”Intrarea în pădurea de la Fontainebleau”, ”Apus de soare de la Barbizon”, ”Pescăriță la Granville” sau ”Bătrână la Brolle”, remarcăm o sinteză personală între lirismul naturii și luciditatea observației directe. Mai precis, dintre artiștii asociați Școlii de la Barbizon, Grigorescu se inspiră din opera lui Gustave Courbet, de unde preia o pictură mai robustă, cu pastă densă, dominată de brunuri și accente luminoase care modelează formele într-o notă gravă și directă. Totodată, putem identifica în unele lucrări și afinități cu Jean-Baptiste-Camille Corot, în special în modul de utilizare al luminii și în compozițiile mai lirice, deși abordarea lui Grigorescu rămâne totuși mai echilibrată și mai puțin idealizată. Astfel, lucrarea de față este una dintre cele mai solide demonstrații ale formării sale academice, completate de influențe franceze asimilate în perioada artistului la Barbizon. ”La izvor” prezintă nudul feminin culcat, văzut din față, strălucind într-o lumină caldă, înconjurat de vegetația deasă a unui frunziș de pădure, redat în clarobscur. Grigorescu atinge proporții armonioase, deși este dificil de spus dacă lucrarea a fost concepută după un model angajat, în atelier, sau dacă ”La izvor” este rezultatul unei construcții anatomice dictate de imaginație și experiență culturală. Remarcăm postura de tip Venus pudica, devenită canonică în reprezentarea nudului feminin și un standard al compozițiilor de atelier. Această reprezentare permite studiul proporțiilor și este predată în școlile de artă ca model de armonie și echilibru al corpului. Pentru Grigorescu, însă, poziția nu este tratată în stil strict academic, ci este adaptată sensibilității sale picturale, ca un punct de plecare pentru studierea nudului. Modelul din lucrarea de față apare cu capul aplecat, leneș, într-o parte, și cu o mână sprijinită, iar cu cealaltă întinsă către apă. Figura este construită cu o siguranță deosebită, având un umăr ridicat și altul coborât, ceea ce conferă naturalețe și spontaneitate. Aceeași nonșalanță este conferită și de privirea visătoare a subiectului, care pare a-și contempla propriul chip în reflecția din izvor. Maniera în care Grigorescu înfățișează nudul aici capătă trăsături trăsături nostalgice, romantice. Artistul conturează trupul folosind lumina, care pornește dintr-o singură parte, cu accente puternice și cu treceri fine în umbră. Confruntarea creată de dialogul dintre corpul uman împregnat de lumină și zona de penumbră ne confirmă un artist tânăr, încă sensibil la lecția de contraste a Școlii de la Barbizon. Considerând ascendența grupului asupra operei lui Grigorescu, putem presupune că lucrarea de față se încadrează în perioada începuturilor, dintre anii 1866 și 1869. Prin pensulația cu linii moi precum și prin vibrația de lumină degajată, Grigorescu construiește cu îndemânare volumele și modelează nudul. Îndeosebi pentru a realiza trupul ca figură centrală, artistul aplică tușe mici și prețioase. În opoziție, fundal este pictat liber, în tușe verzi, largi, luminoase, în dialog cu dâra de verde și cea de alb de sub corpul alungit. Prin eleganța proporțiilor anatomice și senzualitatea facturii picturale, lucrarea prezintă un summum al unei etape în care s-au împlinit aspirațiile cele mai profunde ale artistului. (L.M.)

Bibliografie

VLASIU, Ioana, ”Nicolae Grigorescu și modernitatea”, Domino, 2008 OPRESCU, george, ”Nicolae Grigorescu”, Editura Meridiane, 1963 STEGEREAN, Călin-Alexiu, POPOIU, Paula, ”Nicolae Grigorescu. Pictor al ethosului românesc”, Editura Muzeul Național de Artă al României, 2023 CEBUC, Alexandru, ”Grigorescu”, Regia Autonomă ”Monitorul oficial”, 2007 MACOVEI, Cătălina, ”Nicolae Grigorescu”, Parkstone Press, 1999 DEAC, Mircea, ”Nudul în pictura românească”, Regia Autonomă ”Monitorul oficial”, 2010

Dimensiuni

width 35.5 cm, height 18 cm

Descriere

ulei pe lemn, semnat stânga jos, cu roșu, ”Grigorescu”

Informații documentare

Opera este reprodusă în catalogul "Grigoresco", de Ionel Jianu, 1956, la pag. 79. Opera a participat la expoziția "Nicolae Grigorescu. Expoziție aniversară", Muzeul de Artă Arad, partener Art Safari, 2024. Opera a participat la expoziția "Ioan Andreescu. Adevărul și imaginația", Art Safari București, 2025 și este reprodusă în catalogul expoziției.

Datare

cca. 1860

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Autoportret cu beretă roșie

124. Autoportret cu beretă roșie [1979]

Corneliu Baba

    Estimare EUR 2.000 - 3.500
    Adjudecat EUR 6.500
Bucuria colectivizării

104. Bucuria colectivizării

Carol Hübner

    Estimare EUR 5.000 - 8.000
    Adjudecat EUR 5.000
Mehadia

32. Mehadia

Theodor Aman

    Estimare EUR 300 - 500
    Adjudecat EUR 1.000