45. Copil în roșu [1925-1927]

Principalul izvor de inspirație creativă vor fi chiar cei trei copii ai săi. Reușește, printr-un exercițiu al cărui punct inițial coincide cu nașterea primului copil și care se continuă pe întreaga durată a maturizării tuturor copiilor săi, să surpindă un întreg carusel al vârstelor și întreg tumultul sufletesc ce acoperă fiecare perioadă de maturizare în parte. La Tonitza, copiii apar, după cum el însuși afirma, ”cu fermecătoarea lor inexperiență, cu armonioasa lor dezordine, cu înaripata lor nedisciplină”. Acordă o atenție deosebită subiectului începând cu anul 1924, când va începe să se concentreze mai mult pe realizarea unei incursiuni meditative în tema copilăriei. Portretele de copii îi aduc succesul, o amplă serie de comenzi personalizate și îl fixează în istoria artei românești. Printre micile sale muze feminine le regăsim pe Catrina și pe Irina, fiicele sale; pe Nineta, nepoata sa; pe Katiușa lipoveanca, sau” doar o fetiță” (surprinsă adesea șezând, citind sau jucându-se). Nu se oprește asupra inspirației authotone, ci își ocupă pânzele cu olandeze, tătăroaice, rusoaice sau italience. Uneori, titlul pe care îl propune artistul ne indică profesia părintelui copilului pictat: ”Fiica clovnului”, ”Fiica Pădurarului”, ”Fetiță de magnat” sau ”Băiatul florăresei” sunt doar câteva exemple. Alteori, ne indică statutul social al modelului atât prin reprezentare, cât și prin intitulare. Vârsta preșcolară e acoperită mai cu seamă de portrete feminine. Tonitza le atribuie micilor muze diverse elemente decorative: fundițe, bonete, baticuri sau rochițe pe care le studiază atent și le detaliază amănunțit în operele sale. Cele mai multe dintre portretele sale includ un singur chip. Artistul se concentrează mai cu seamă asupra unei singure figuri umane și își alocă un timp suficient pentru a-i surprinde atât fizionomia, cât și întreaga psihologie modelului reprezentat. În privirile muzelor sale, Tonitza ascunde un întreg univers și răsfrânge străluciri de poveste. Pictează chipuri lipsite de expresivitate, pe al căror monolog mut îl încastrează în întregime în privire. Surprinde ochii care debordează de o inocență nostalgică, sau ochii care privesc cu melancolie și candoare. Prezintă chipul drept un microcosmos asupra căruia intervine, atunci când este cazul, cu amănunte specifice și cu o luciditate ocrotitoare. De cele mai multe ori, după cum remarca Barbu Brezianu, Tonitza suprapune două sau trei nuanțe, neamestecate anterior (negru peste gri ori albastru; brun peste verde) ajungând astfel la rezultatul final – ”îngeri cu ochii dilatați de azur”, după cum observa Perpessicius.

Bibliografie

ȘORBAN, Raoul, ”Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1973. BREZIANU, Barbu, ”N. N. Tonitza”, Editura Meridiane, București, 1986. PĂULEANU, Doina, ”Tonitza”, Monitorul Oficial, București, 2014.

Dimensiuni

width 31 cm, height 38.5 cm

Descriere

ulei pe carton

Datare

1925-1927

Provenienţă

colecția compozitorului Anatol Vieru

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.