otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Impresia lăsată de mediul parizian - unde s-a aflat în anii 1908-1909, pentru câteva luni în 1914, iar din 1920, cu unele întreruperi până în 1934 - avea să se manifeste asupra operei sale, experienţa curentelor ce se manifestau în arta Parisului participând la coagularea unui stil individual. Iser a adaptat viziunii sale influenţele mişcărilor artei moderne, fără a se subordona vreuneia dintre ele şi supunându-le interpretării personale. A încorporat organic arta Şcolii Parisului; fiind imposibil să se sustragă acestei înrâuriri în anii în care s-a stabilit acolo, a păstrat şi şi-a adâncit propriile preocupări, desăvârşindu-şi modul de expresie. Marin Mihalache aprecia că Iser se afirmase încă din ţară ca un pictor cu o viguroasă personalitate, pe care Parisul nu l-a absorbit, ci l-a împlinit, încât s-a afirmat cu drept cuvânt că şi acolo a rămas el însuşi, de sub aporturile străine răzbătând puternic propriile trăsăturii. Artistul declara despre această perioadă: "Am ţinut să fiu în arta mea aşa cum sunt şi numai astfel am putut produce în străinătate impresia unei arte personale”. Modelele lui Iser din arta franceză erau Renoir şi Cézanne, de la care a învăţat construirea volumului şi raporturile de culoare, cunoştinţe pe care le-a contopit într-un stil de sinteză. Recunoştea că îl consideră pe Cézanne mentorul său spiritual, sub influenţa căruia a ajuns treptat la împlinirea viziunii. Paleta i s-a restrâns la puţine culori, care, folosite într-o multitudine de nuanţe, compuneau armonii cu valenţe clasice. Volumele au devenit bine articulate, forma căpătând o structură solidă sub culoarea modelată viguros, fără a se fragmenta precum în pictura postimpresionistă. Pictura lui Iser manifestă unele influenţe ale expresionismului german, precum şi integrarea unor elemente cubiste, exprimând echilibru intern şi acord cu spiritul românesc. Nudurile feminine formează un capitol de valoare în opera lui Iser, o temă pe care a abordat-o de-a lungul întregii sale creaţii şi care ilustrează căutările sale în domeniul expresivităţii formei. Acestea erau de regulă rezultatul observaţiei directe a modelului, aşezat în diferite poze: şezând, în picioare sau întins. Sunt mereu reprezentate în interior, într-un mediu care sugerează intimitate, însoţite de eşarfe şi alte materiale care îi dau lui Iser prilejul să ilustreze diferite tipuri de texturi şi suprafeţe. Deseori, modele pentru nudurile sale sunt femeile din Dobrogea, odalisce cu trupuri bine clădite, expresii aspre şi farmec oriental, dar şi femei din societatea în care trăia. Tipul nudului întins se leagă de regulă de figurile odaliscelor şi turcoaicelor, reprezentate cu diverse elemente ale costumului lor, care le particularizează. Însă nudul pare a nu se individualiza cu mult de restul operelor în care femeia este surprinsă drept punct central al operelor. Senzualitatea feminină este la fel de ușor transmisă și prin pictarea turcoaicelor, a spanioloaicelor sau o modelelor lui atât de dragi din anii petrecuți la Paris. Însuși artistul declara detașarea cu care se încărca față de model, asemănându-se cu Pallady, și el un pasionat pictor de nuduri. Acea senzualitate pare a fi lăsată la discreția modelului, care, indiferent de scenografie, loc sau recuzită, descrie o atmosferă coordonată de însăși prezența în pictură. Chiar dacă părăsise definitiv Parisul în 1934, de altfel ultimul an petrecut în întreaga Franță, factura operelor lui Iser nu se va desprinde definitiv de aceea tipică creației pariziene. Chiar dacă peisajul și compozițiile de gen, cu personaje, își vor însuși imaginarul autohton începând cu a doua jumătate a deceniului 4, personajele lui Iser, cele care nu suferă travestiuri (arlechini, odalisce, spanioloaice), vor transmite aceeași însuflare modernistă. Modelul profesionist este folosit de Iser în continuare, marile compoziții cu personaje ale deceniului 4 și 5 fiind realizate în România. De altfel și opera de față se regăsește în acest registru inedit în care Iser reușește să recreeze cu efect unele instanțe din trecut. Turcoaica în veșmânt specific nu mai apare ca la începutul carierei, atunci când familiile tipic dobrogene erau analizate în pânzele artistului. Acel travesti amintit este realizat după 1935-1940 cu ajutorul unor modele și a unei recuzite iscusit aleasă. Farmecul pitoresc este atins lesne de Iser în aceste opere și, în “Odaliscă cu şalvari verzi”, Iser punctează întocmai aceste lucruri. Nu exagerează cu nuditatea, o punctează doar în această postură de relaxare a modelului, iar restul compoziției devine spațiu cromatic. Este exclusiv dedicat unor experimente de culoare, de contrast și joc de saturații și complementare, cu scopul precis de a aduce în prim-plan tânăra. Privit de aproape, modelul, surprins în seminud, este pictat în materia fragedă a uleiului, completând un desen prea puțin apăsat. Culoarea este cea care amintește forma, tocmai de aceea Iser se folosește de notații precise, în contur uneori, pentru a emfaza sau contrasta două suprafețe alăturate. Efectul, susținut în special de pasta aplicată pe pânză, evocă voluptatea carnației, în acea maniera clasică pe care Iser o valorifică studiului de nud. Paleta de culori este vie și incandescentă, fapt datorat alternanțelor cald-rece, dar și materialității intrinsece oferită de tehnica de pictare. Verdele crud ales de Iser pentru hainele cu care își îmbracă modelul contrastează nu doar prin ton cu carnația, darși prin modul în care pasta este efectiv întinsă pe cele două suprafețe distincte. Alături de aceste date tehnice, pictorul integrează pânza de față și unui ciclu mai subtil, în care descrie sau recreează o atmosferă intimă. Starea de odihnă, visul și delăsarea față de cotidian par să izvorească din aceste opere traduse printr-un dolce far niente readus din lumea orientală cunoscută cu ani în urmă în Dobrogea. (I.P.)
Bibliografie
CRĂCIUN, Eugen, “Iser”, Ed. Căminul Artei, București, 1945
MIHALACHE, Marin, “Iosif Iser”, Ed. Meridiane, București, 1982
Dimensiuni
height 60 cm, custom 80,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu brun, ISER
Informații documentare
Opera a participat la expoziția "Iser-Jalea", 4-31 decembrie 1938, Sala Dalles, București. Opera este reprodusă în ”Iser”, Eugen Crăciun, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945 la ilustrația 17, sub titlul "Nud cu șalvarii verzi". Opera este reprodusă în monografia "Iser", Marin Mihalache, Ed. Meridiane, București, 1982 la cat. 92.
Datare
1938
Provenienţă
anii '40, colecția Leon Laserson.
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Impresia lăsată de mediul parizian - unde s-a aflat în anii 1908-1909, pentru câteva luni în 1914, iar din 1920, cu unele întreruperi până în 1934 - avea să se manifeste asupra operei sale, experienţa curentelor ce se manifestau în arta Parisului participând la coagularea unui stil individual. Iser a adaptat viziunii sale influenţele mişcărilor artei moderne, fără a se subordona vreuneia dintre ele şi supunându-le interpretării personale. A încorporat organic arta Şcolii Parisului; fiind imposibil să se sustragă acestei înrâuriri în anii în care s-a stabilit acolo, a păstrat şi şi-a adâncit propriile preocupări, desăvârşindu-şi modul de expresie. Marin Mihalache aprecia că Iser se afirmase încă din ţară ca un pictor cu o viguroasă personalitate, pe care Parisul nu l-a absorbit, ci l-a împlinit, încât s-a afirmat cu drept cuvânt că şi acolo a rămas el însuşi, de sub aporturile străine răzbătând puternic propriile trăsăturii. Artistul declara despre această perioadă: "Am ţinut să fiu în arta mea aşa cum sunt şi numai astfel am putut produce în străinătate impresia unei arte personale”. Modelele lui Iser din arta franceză erau Renoir şi Cézanne, de la care a învăţat construirea volumului şi raporturile de culoare, cunoştinţe pe care le-a contopit într-un stil de sinteză. Recunoştea că îl consideră pe Cézanne mentorul său spiritual, sub influenţa căruia a ajuns treptat la împlinirea viziunii. Paleta i s-a restrâns la puţine culori, care, folosite într-o multitudine de nuanţe, compuneau armonii cu valenţe clasice. Volumele au devenit bine articulate, forma căpătând o structură solidă sub culoarea modelată viguros, fără a se fragmenta precum în pictura postimpresionistă. Pictura lui Iser manifestă unele influenţe ale expresionismului german, precum şi integrarea unor elemente cubiste, exprimând echilibru intern şi acord cu spiritul românesc. Nudurile feminine formează un capitol de valoare în opera lui Iser, o temă pe care a abordat-o de-a lungul întregii sale creaţii şi care ilustrează căutările sale în domeniul expresivităţii formei. Acestea erau de regulă rezultatul observaţiei directe a modelului, aşezat în diferite poze: şezând, în picioare sau întins. Sunt mereu reprezentate în interior, într-un mediu care sugerează intimitate, însoţite de eşarfe şi alte materiale care îi dau lui Iser prilejul să ilustreze diferite tipuri de texturi şi suprafeţe. Deseori, modele pentru nudurile sale sunt femeile din Dobrogea, odalisce cu trupuri bine clădite, expresii aspre şi farmec oriental, dar şi femei din societatea în care trăia. Tipul nudului întins se leagă de regulă de figurile odaliscelor şi turcoaicelor, reprezentate cu diverse elemente ale costumului lor, care le particularizează. Însă nudul pare a nu se individualiza cu mult de restul operelor în care femeia este surprinsă drept punct central al operelor. Senzualitatea feminină este la fel de ușor transmisă și prin pictarea turcoaicelor, a spanioloaicelor sau o modelelor lui atât de dragi din anii petrecuți la Paris. Însuși artistul declara detașarea cu care se încărca față de model, asemănându-se cu Pallady, și el un pasionat pictor de nuduri. Acea senzualitate pare a fi lăsată la discreția modelului, care, indiferent de scenografie, loc sau recuzită, descrie o atmosferă coordonată de însăși prezența în pictură. Chiar dacă părăsise definitiv Parisul în 1934, de altfel ultimul an petrecut în întreaga Franță, factura operelor lui Iser nu se va desprinde definitiv de aceea tipică creației pariziene. Chiar dacă peisajul și compozițiile de gen, cu personaje, își vor însuși imaginarul autohton începând cu a doua jumătate a deceniului 4, personajele lui Iser, cele care nu suferă travestiuri (arlechini, odalisce, spanioloaice), vor transmite aceeași însuflare modernistă. Modelul profesionist este folosit de Iser în continuare, marile compoziții cu personaje ale deceniului 4 și 5 fiind realizate în România. De altfel și opera de față se regăsește în acest registru inedit în care Iser reușește să recreeze cu efect unele instanțe din trecut. Turcoaica în veșmânt specific nu mai apare ca la începutul carierei, atunci când familiile tipic dobrogene erau analizate în pânzele artistului. Acel travesti amintit este realizat după 1935-1940 cu ajutorul unor modele și a unei recuzite iscusit aleasă. Farmecul pitoresc este atins lesne de Iser în aceste opere și, în “Odaliscă cu şalvari verzi”, Iser punctează întocmai aceste lucruri. Nu exagerează cu nuditatea, o punctează doar în această postură de relaxare a modelului, iar restul compoziției devine spațiu cromatic. Este exclusiv dedicat unor experimente de culoare, de contrast și joc de saturații și complementare, cu scopul precis de a aduce în prim-plan tânăra. Privit de aproape, modelul, surprins în seminud, este pictat în materia fragedă a uleiului, completând un desen prea puțin apăsat. Culoarea este cea care amintește forma, tocmai de aceea Iser se folosește de notații precise, în contur uneori, pentru a emfaza sau contrasta două suprafețe alăturate. Efectul, susținut în special de pasta aplicată pe pânză, evocă voluptatea carnației, în acea maniera clasică pe care Iser o valorifică studiului de nud. Paleta de culori este vie și incandescentă, fapt datorat alternanțelor cald-rece, dar și materialității intrinsece oferită de tehnica de pictare. Verdele crud ales de Iser pentru hainele cu care își îmbracă modelul contrastează nu doar prin ton cu carnația, darși prin modul în care pasta este efectiv întinsă pe cele două suprafețe distincte. Alături de aceste date tehnice, pictorul integrează pânza de față și unui ciclu mai subtil, în care descrie sau recreează o atmosferă intimă. Starea de odihnă, visul și delăsarea față de cotidian par să izvorească din aceste opere traduse printr-un dolce far niente readus din lumea orientală cunoscută cu ani în urmă în Dobrogea. (I.P.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
CRĂCIUN, Eugen, “Iser”, Ed. Căminul Artei, București, 1945
MIHALACHE, Marin, “Iosif Iser”, Ed. Meridiane, București, 1982
Dimensiuni
height 60 cm, custom 80,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu brun, ISER
Informații documentare
Opera a participat la expoziția "Iser-Jalea", 4-31 decembrie 1938, Sala Dalles, București. Opera este reprodusă în ”Iser”, Eugen Crăciun, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945 la ilustrația 17, sub titlul "Nud cu șalvarii verzi". Opera este reprodusă în monografia "Iser", Marin Mihalache, Ed. Meridiane, București, 1982 la cat. 92.
