1. Plecarea în larg

1866, Bacău - 1932, Bucureşti

Estimare

EUR 2.000 - 4.000

Adjudecat

EUR 5.500

Sesiune

Mar, 19 februarie 2013 00:00

Pictura de față are, pe lângă calitățile picturale excepționale, și o valență documentară importantă, introducându-ne în prima perioadă de creație a lui Nicolae Vermont. 1893 este anul în care artistul în vârstă de 27 de ani absolvea Academia de Arte Frumoase din München, unde ajungea pentru prima dată în 1887, beneficiind de susținerea financiară a lui Grigore Ventura. Cei cinci ani petrecuți în cadrul școlii bavareze, sub îndrumarea profesorului Ludwig Loefftz nu au însemnat doar studiile în cadrul școlii, ci și o mare deschidere europeană, cursurile din Germania fiind întărite de o călătorie de studii în Italia (Veneția, Verona) și Austria, în cursul anului 1891. Așadar, uleiul de față a fost pictat după întoarcerea lui Vermont din München, în primăvara sau vara lui 1893, iar probabilitatea ca acesta să fi participat la expoziția Cercului Artistic din martie 1893 este destul de ridicată. Mai mult, în monografia dedicată artistului, Amelia Pavel vorbește despre lucrarea “Portul Galați”, ca fiind una dintre aceste prime opere (17 uleiuri) prezente la Expoziția Cercului. Opera noastră prezintă semnalmentele ce ne îndreptățeșc să credem că această vedută marină ar fi tocmai malurile Dunării la Galați, iar valoarea picturală este și ea un factor decisiv în posibila integrare a operei de către artist în expoziția oficială a acelui an. În ceea ce privește tema aleasă, interesul lui Vermont pentru peisajul marin apărea încă din 1891, când începea să practice și gravura, așadar, în opere ca “Corăbii ancorate în port”, “Casă la marginea apei”, sau “Canal la Veneția” regăsim fondul primar al acestui motiv. Dunărea sau marea vor continua să apară în imaginarul lui Vermont pînă la sfârșitul carierei, în opere ca cele realizate pentru marea compoziție cu tema Portului Constanța (1910), “Dunărea la Galați”(1915) sau capodopera “Plaja din Dieppe”(Muzeul de Artă Constanța, 1929). (I.P.)

Bibliografie

IONESCU, Radu, PAVEL, Amelia, “Nicolae Vermont”, Ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958 VRANCEA, Angela, “Nicolae Vermont”, E.S.P.L.A., București, 1956

Dimensiuni

width 47 cm, custom 22,5

Descriere

ulei pe carton, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, N. Vermont, (18)93

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Scenă de amiază

80. Scenă de amiază [anii '30]

Gheorghe Petraşcu

    Estimare EUR 800 - 1.500
    Adjudecat EUR 1.300
Carnaval

127. Carnaval [1965-1975]

Magdalena Rădulescu

    Estimare EUR 500 - 1.000
    Adjudecat EUR 850
Deal la Poiana Mărului

170. Deal la Poiana Mărului

Horia Bernea

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 1.800
Început de iarnă

112. Început de iarnă

    Estimare EUR 400 - 650
    Adjudecat EUR 1.100