162. Tâmpla

1938, Bucureşti - 2000, Paris

Estimare

EUR 8.000 - 12.000

Adjudecat

EUR 8.000

Sesiune

Joi, 25 martie 2010 00:00

Datând din 1986, Interioarele sunt posterioare ciclurilor ca Praporii ori Hrana, însă toate au la bază aceeași convingere - Sunt adeptul unei încremeniri, aş vrea ca nimic să nu treacă, rostea artistul. Iconostasul, asemănător Coloanei, este un hotar, limita de a cărei existență omul se face conștient, dar peste care poate privi, atât în ipostaza de element funcțional din arhitectura bisericii, cât și ca metaforă a unei limitări interioare atribuite umanului. De altfel Ruxandra Balaci vedea în Coloană, metaforă contrasă a Iconostasului şi a Turlei de Biserică. Filiația pe care merg aceste motive în opera lui Bernea vorbesc despre o preocupare pentru conceptul de loc. Coloana impresionează prin concreteţea cu care se impune privitorului, casa, așa cum apare ea descrisă mai ales în ipostaza prototipului de la Poiana Mărului, este un topos în sine. Iconostasul pare să se afle la limita acestor două viziuni - e esența concentrării tradiției care desparte două toposuri fundamental diferite, dar care vor interacționa întotdeauna.

Dimensiuni

height 131 cm, custom 98,5

Descriere

ulei pe pânză, datat și semnat dreapta jos, cu negru, 3. 88. Bernea

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Pieta

66. Pieta

Ion Valentin Anestin

    Estimare EUR 400 - 800
    Adjudecat EUR 800
Curriculum Vitae 3

136. Curriculum Vitae 3

Dorel Topan

    Estimare EUR 750 - 1.250
    Adjudecat EUR 700
Nomazi. Efect de asfinţit

7. Nomazi. Efect de asfinţit

Pan Ioanid

    Estimare EUR 700 - 1.200
    Adjudecat EUR 500
Peisaj de primăvară

63. Peisaj de primăvară

    Estimare EUR 250 - 350