otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Considerat primul artist român care a făcut cu adevărat pictură modernă, ale cărui compoziții atât de puternice ating pragul unei sacralități, Nicolae Grigorescu reprezintă un reper signifiant în istoria artei autohtone. El marchează saltul de la rigorile scolastice la plein-air-ul barbizonist, de la academism la pre-impresionism. Parcurgând întreaga gamă de teme, de la natura moartă până la ființa umană, în creații grandioase realizate atât prin linii diafane de creion cât și prin tușe de vopsea groasă aplicată cu latul cuțitului, artistul privește cu sufletul realitatea înconjurătoare, dându-i formele sentimentelor sale. Grigorescu a slujit pictura și, prin intermediul ei, identitatea românească. În raport cu începuturile artei moderne, opera grigoresciană echivalează cu prima reușită a acesteia pe meleagurile noastre. De-a lungul întregii vieți, pictorul a manifestat o nevoie acută de a călători, fiind mereu în căutarea nerăbdătoare a inspirației, a naturii în deplina ei frumusețe. În acest sens putem distinge câteva locații care l-au cucerit definitiv, începând cu Barbizonul, situat la apus de pădurea din Fontainebleau și sfârșind cu locul unde a și petrecut o bună parte a ultimilor ani de viață, Câmpina. Colonia de la Barbizon o descoperă la scurt timp după șederea în Paris. Prin anii 1863-1864, pictorul încă oscila între tendințe artistice divergente - academismul, romantismul, dar și o evidentă orientare spre realism. Barbizonul, în special în timpul verii, reprezenta un adevărat paradis pentru tinerii artiști, care acaparând hanurile, pictau ziua în fața naturii, urmând să definitiveze creațiile în atelier și astfel punând bazele plein-air-ului. Experiența acelui loc îl distanțează pe Grigorescu de arta academică, făcându-l să lucreze în conformitate cu propria înțelegere și sensibilitate. Se poate spune că drumurile sale spre culmile artei coincid cu plimbările prin pădurea Fontainebleau, care l-au ajutat să înțeleagă subtilele metamorfoze ale naturii. Tot în urma Barbizonului, Grigorescu își dezvoltă un stil aflat sub zodia luminii. După o scurtă calătorie în Italia, de unde vine cu peisaje din Roma și Napoli, Grigorescu se întoarce în țară, unde descoperă alte surse majore de inspirație - Valea Prahovei, Rucăr, Agapia sau zona Muscel. Continuând să picteze liber, departe de canoanele școlilor de artă, el atrage în special admiratori din rândul tinerilor. În 1873, expune numeroase compoziții de la Barbizon cu ocazia inaugurării Societății Amicilor Belelor-Arte și este considerat de criticii vremii un creator matur și original, fapt dovedit de numele importante ale cumpărătorilor săi, printre care Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Anul 1877 aduce cu el Războiul pentru Independență și un moment de răscruce în cariera lui Grigorescu, compozițiile lui cu natură transformându-se în scene de pe front. Următorii ani sunt împărțiți între călătoriile în Franța, perioadă în care apropierea de impresionism devine cel mai vizibilă, și expozițiile la proaspăt deschisul Ateneu din București. În 1891 își amenajează un atelier la Câmpina, marcându-i pentru eternitate bogăția pe harta conștiinței românești. Ș-a atașat de acel loc până la identificare, descoperindu-se continuu în peisajele sale. În toți cei 16 ani petrecuți acolo, el se va menține aproape de subiectele care l-au consacrat, portretele de țărani, priveliștile de natură, carele cu boi și câteva naturi statice. Țăranii lui Grigorescu sunt niște ființe de o expresivitate emoționantă, la fel și naturile sale se deosebesc prin vasta încărcătură sentimentală, dar, ceea ce-l face pe pictorun adevărat întemeietor, este abordarea temei carelor cu boi. Prin studiile asupra carelor cu boi, Grigorescu deschide un drum larg și îl exploatează până la epuizare. “Plug cu patru boi”, “Car cu boi pe înserat”, “Car cu boi”, “Care cu boi la drum”, sunt doar câteva prin marile compoziții pe această temă, în care surprinde greutatea existenței, durerea reală învăluită într-un lirism specific. Boii lui Grigorescu, deși executați minunat, părând a fi modelați începând din interior cu o anatomie uimitor de precisă, sunt totuși slabi, cu mișcări sacadate și încheieturi ce trosnesc din cauza poverii. Motivul ţăranului apare cu recurenţă în portretele şi compoziţiile lui Grigorescu, figurile oamenilor din popor căpătând o valoare simbolică. Ele nu vorbesc despre personalitatea oamenilor înfăţişaţi şi nu subliniază aspectele lor particulare, ci redau ideea specificităţii subiectului. În special în acești ultimi ani, Nicolae Grigorescu se lăsă purtat de dragostea pentru viața rurală, a cărei atmosferă o înfățișează mai ales prin prisma efectelor surprinzătoare de lumină, purtând un dialog cu ritmurile cosmice ale naturii. Compoziția de față este realizată după 1890, încadrându-se în ceea ce criticii de artă numesc “perioada albă”. Problemele de vedere îl determină pe pictor să-și restrângă paleta de culori la tonalitățile minerale alb-cenușii, ce dau impresia de ceață sau praf. Fluiditatea pastei conferă impresia unei mișcări alene pe sub cerul care pare să apase peste personaje. Imaginile sunt împăienjenite iar netezimea formelor dispare. Totuși, Grigorescu pictează cu o uimitoare dăruire până la sfârșitul vieții, operele sale continuând să prezinte aceeași strălucire și vibrație afectivă care l-au impus ca maestru al picturii românești. Carul cu boi este una dintre cele mai reprezentative imagini pentru satul românesc, impuse de Grigorescu şi, totodată, unul dintre cele mai cunoscute subiecte ale artei sale. Chiar dacă repetarea motivului este evidentă, spontaneitatea tratării, pe care Grigorescu o conturează în prezenţa subiectului său, vibrează cu fiecare ocazie prin tușe individualizate, unice, dinamice. (S.T.)
Bibliografie
BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987.
CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, Ed. Sport-Turism, București, 1987
MOVILEANU, George, “Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, București, 1986
OPRESCU,George, "Nicolae Grigorescu, maturitatea şi ultimii ani", București, Ed. Meridiane, 1970
Dimensiuni
custom 19,5
Descriere
ulei pe pânză, semnat de două ori dreapta jos, cu roşu, Grigorescu
Informații documentare
Opera este inventariată, catalogată și reprodusă în arhiva Remus Niculescu, monograf al artistului timp de peste 50 de ani.
Datare
1890-1900
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Considerat primul artist român care a făcut cu adevărat pictură modernă, ale cărui compoziții atât de puternice ating pragul unei sacralități, Nicolae Grigorescu reprezintă un reper signifiant în istoria artei autohtone. El marchează saltul de la rigorile scolastice la plein-air-ul barbizonist, de la academism la pre-impresionism. Parcurgând întreaga gamă de teme, de la natura moartă până la ființa umană, în creații grandioase realizate atât prin linii diafane de creion cât și prin tușe de vopsea groasă aplicată cu latul cuțitului, artistul privește cu sufletul realitatea înconjurătoare, dându-i formele sentimentelor sale. Grigorescu a slujit pictura și, prin intermediul ei, identitatea românească. În raport cu începuturile artei moderne, opera grigoresciană echivalează cu prima reușită a acesteia pe meleagurile noastre. De-a lungul întregii vieți, pictorul a manifestat o nevoie acută de a călători, fiind mereu în căutarea nerăbdătoare a inspirației, a naturii în deplina ei frumusețe. În acest sens putem distinge câteva locații care l-au cucerit definitiv, începând cu Barbizonul, situat la apus de pădurea din Fontainebleau și sfârșind cu locul unde a și petrecut o bună parte a ultimilor ani de viață, Câmpina. Colonia de la Barbizon o descoperă la scurt timp după șederea în Paris. Prin anii 1863-1864, pictorul încă oscila între tendințe artistice divergente - academismul, romantismul, dar și o evidentă orientare spre realism. Barbizonul, în special în timpul verii, reprezenta un adevărat paradis pentru tinerii artiști, care acaparând hanurile, pictau ziua în fața naturii, urmând să definitiveze creațiile în atelier și astfel punând bazele plein-air-ului. Experiența acelui loc îl distanțează pe Grigorescu de arta academică, făcându-l să lucreze în conformitate cu propria înțelegere și sensibilitate. Se poate spune că drumurile sale spre culmile artei coincid cu plimbările prin pădurea Fontainebleau, care l-au ajutat să înțeleagă subtilele metamorfoze ale naturii. Tot în urma Barbizonului, Grigorescu își dezvoltă un stil aflat sub zodia luminii. După o scurtă calătorie în Italia, de unde vine cu peisaje din Roma și Napoli, Grigorescu se întoarce în țară, unde descoperă alte surse majore de inspirație - Valea Prahovei, Rucăr, Agapia sau zona Muscel. Continuând să picteze liber, departe de canoanele școlilor de artă, el atrage în special admiratori din rândul tinerilor. În 1873, expune numeroase compoziții de la Barbizon cu ocazia inaugurării Societății Amicilor Belelor-Arte și este considerat de criticii vremii un creator matur și original, fapt dovedit de numele importante ale cumpărătorilor săi, printre care Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Anul 1877 aduce cu el Războiul pentru Independență și un moment de răscruce în cariera lui Grigorescu, compozițiile lui cu natură transformându-se în scene de pe front. Următorii ani sunt împărțiți între călătoriile în Franța, perioadă în care apropierea de impresionism devine cel mai vizibilă, și expozițiile la proaspăt deschisul Ateneu din București. În 1891 își amenajează un atelier la Câmpina, marcându-i pentru eternitate bogăția pe harta conștiinței românești. Ș-a atașat de acel loc până la identificare, descoperindu-se continuu în peisajele sale. În toți cei 16 ani petrecuți acolo, el se va menține aproape de subiectele care l-au consacrat, portretele de țărani, priveliștile de natură, carele cu boi și câteva naturi statice. Țăranii lui Grigorescu sunt niște ființe de o expresivitate emoționantă, la fel și naturile sale se deosebesc prin vasta încărcătură sentimentală, dar, ceea ce-l face pe pictorun adevărat întemeietor, este abordarea temei carelor cu boi. Prin studiile asupra carelor cu boi, Grigorescu deschide un drum larg și îl exploatează până la epuizare. “Plug cu patru boi”, “Car cu boi pe înserat”, “Car cu boi”, “Care cu boi la drum”, sunt doar câteva prin marile compoziții pe această temă, în care surprinde greutatea existenței, durerea reală învăluită într-un lirism specific. Boii lui Grigorescu, deși executați minunat, părând a fi modelați începând din interior cu o anatomie uimitor de precisă, sunt totuși slabi, cu mișcări sacadate și încheieturi ce trosnesc din cauza poverii. Motivul ţăranului apare cu recurenţă în portretele şi compoziţiile lui Grigorescu, figurile oamenilor din popor căpătând o valoare simbolică. Ele nu vorbesc despre personalitatea oamenilor înfăţişaţi şi nu subliniază aspectele lor particulare, ci redau ideea specificităţii subiectului. În special în acești ultimi ani, Nicolae Grigorescu se lăsă purtat de dragostea pentru viața rurală, a cărei atmosferă o înfățișează mai ales prin prisma efectelor surprinzătoare de lumină, purtând un dialog cu ritmurile cosmice ale naturii. Compoziția de față este realizată după 1890, încadrându-se în ceea ce criticii de artă numesc “perioada albă”. Problemele de vedere îl determină pe pictor să-și restrângă paleta de culori la tonalitățile minerale alb-cenușii, ce dau impresia de ceață sau praf. Fluiditatea pastei conferă impresia unei mișcări alene pe sub cerul care pare să apase peste personaje. Imaginile sunt împăienjenite iar netezimea formelor dispare. Totuși, Grigorescu pictează cu o uimitoare dăruire până la sfârșitul vieții, operele sale continuând să prezinte aceeași strălucire și vibrație afectivă care l-au impus ca maestru al picturii românești. Carul cu boi este una dintre cele mai reprezentative imagini pentru satul românesc, impuse de Grigorescu şi, totodată, unul dintre cele mai cunoscute subiecte ale artei sale. Chiar dacă repetarea motivului este evidentă, spontaneitatea tratării, pe care Grigorescu o conturează în prezenţa subiectului său, vibrează cu fiecare ocazie prin tușe individualizate, unice, dinamice. (S.T.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
