otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Eustațiu Stoenescu se distinge în pictura românească și nu numai ca unul dintre cei mai de seamă portretiști, impunându-se atenției pe trei continente. Colorist și observator în același timp, Stoenescu realizează dincolo de adevărul unei fizionomii, expunerea totală a frământării interioare. Fie că e vorba de oameni politici, intelectuali, industriași, femei elegante sau simple, pentru fiecare figură el știa să găsească trăsăturile dominante de caracter și să le facă evidente pentru public.
Moment cheie al dezvoltării sale ca artist este anul 1900, cel al plecării la Paris. Tânărul de 16 ani aflat sub o pregnantă influență grigoresciană, este primit în atelierul lui Jean Paul Laurens, pictor specializat în compoziții istorice și un profesor desăvârșit, unde studiază alături de Steriadi, Ressu, Dărăscu, Mutzner ș.a. Prin relația strânsă cu mentorul său, pictorul craiovean îi va cunoaște și pe Rodin și Bourdelle, în atelierul din Dépôt de Marbres. Debutul său are loc în 1905, la Paris și Craiova. Fiind un mare admirator al lui Velasquez, Stoenescu dă deja dovada unor aprecieri speciale față de portret, dar pictura sa încă pendulează între mai multe direcții.
Ceea ce-l impune decisiv în istoria artei este succesul răsunător obținut în primăvara anului 1930, când expune la New York, în celebra Galerie Duran Ruel. America este într-atât de impresionată de Stoenescu încât se organizează în cinstea lui recepții, cea mai grandioasă fiind la Colony Club unde participă și F.D. Roosevelt. Anii ‘30 și-i împarte între Paris, București și Craiova. Își petrece verile zugrăvind Biserica Sfântul Gheorghe. La București organizează o nouă expoziție personală, la Automobil Club. Anul 1931 este anul realizării celebrului portret al avocatului Alexandrescu, expus abia un an mai târziu. După două expoziții la Salonul Oficial din Paris, Stoenescu începe să fie mai prezent în viața artistică românească, să-și consolideze relațiile și poziția în lumea mondenă a capitalei. Cererile pentru portete sunt din ce în ce mai frecvente iar lumea este de-a dreptul emoționată de puterea sa de evocare. Stoenescu restrânge la un moment și câteva pete de culoare, o existență parcă mai autentică decât cea reală. Portretele sale, marcate de jocul nuanțelor de gri, roșu închis și alb-crem, unde manifestă o grijă deosebită pentru efectele luminii, pentru sugerarea adâncimii sau reliefului prin degradeuri de ton, se prezintă ca o artă destul de controversată pentru pretențiile vremii dar, tocmai prin asta, așa atrăgătoare.
Portretul “fetiței în roșu” este una din operele realizate odată cu noua celebritate de care se bucura deja Stoenescu în 1931. În opoziție cu numeroasele reprezentări, uneori aproape satirice, ale unor persoane influente ale Bucureștiului, în acest caz avem parte de inocență și delicatețe. Aceleași nuanțe extraodinare de gri alcătuiesc fundalul picturii, același roșu melancolic îmbogățește rochia tinerei, dar ceea ce frapează în această compoziție, debordând de expresivitate, este chipul acesteia. Fata pare că privește în depărtare spre ceva ce nu poate obține. Este o dovadă clară a faptului că Stoenescu a reușit cea mai complexă introducere în portret a elementului psihologic. Portretele sale, ca și cel de față, par că cer să le fie ghicite poveștile. Din punct de vedere tehnic, lumina dulce și estompată, distribuită egal, contribuie la atmosfera de calmitate-frâmântare, emanată direct din sufletul personajului. (S.T.)
Bibliografie
OPRESCU, George, "Stoenescu", Ed. Casa Școalelor, București, 1946
REZEANU, Paul, "Eustațiu Stoenescu", Ed. ARC – 2000, București
Dimensiuni
custom 65,5x100
Descriere
ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu negru, Stoenescu, 1931
Datare
1931
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Eustațiu Stoenescu se distinge în pictura românească și nu numai ca unul dintre cei mai de seamă portretiști, impunându-se atenției pe trei continente. Colorist și observator în același timp, Stoenescu realizează dincolo de adevărul unei fizionomii, expunerea totală a frământării interioare. Fie că e vorba de oameni politici, intelectuali, industriași, femei elegante sau simple, pentru fiecare figură el știa să găsească trăsăturile dominante de caracter și să le facă evidente pentru public.
Moment cheie al dezvoltării sale ca artist este anul 1900, cel al plecării la Paris. Tânărul de 16 ani aflat sub o pregnantă influență grigoresciană, este primit în atelierul lui Jean Paul Laurens, pictor specializat în compoziții istorice și un profesor desăvârșit, unde studiază alături de Steriadi, Ressu, Dărăscu, Mutzner ș.a. Prin relația strânsă cu mentorul său, pictorul craiovean îi va cunoaște și pe Rodin și Bourdelle, în atelierul din Dépôt de Marbres. Debutul său are loc în 1905, la Paris și Craiova. Fiind un mare admirator al lui Velasquez, Stoenescu dă deja dovada unor aprecieri speciale față de portret, dar pictura sa încă pendulează între mai multe direcții.
Ceea ce-l impune decisiv în istoria artei este succesul răsunător obținut în primăvara anului 1930, când expune la New York, în celebra Galerie Duran Ruel. America este într-atât de impresionată de Stoenescu încât se organizează în cinstea lui recepții, cea mai grandioasă fiind la Colony Club unde participă și F.D. Roosevelt. Anii ‘30 și-i împarte între Paris, București și Craiova. Își petrece verile zugrăvind Biserica Sfântul Gheorghe. La București organizează o nouă expoziție personală, la Automobil Club. Anul 1931 este anul realizării celebrului portret al avocatului Alexandrescu, expus abia un an mai târziu. După două expoziții la Salonul Oficial din Paris, Stoenescu începe să fie mai prezent în viața artistică românească, să-și consolideze relațiile și poziția în lumea mondenă a capitalei. Cererile pentru portete sunt din ce în ce mai frecvente iar lumea este de-a dreptul emoționată de puterea sa de evocare. Stoenescu restrânge la un moment și câteva pete de culoare, o existență parcă mai autentică decât cea reală. Portretele sale, marcate de jocul nuanțelor de gri, roșu închis și alb-crem, unde manifestă o grijă deosebită pentru efectele luminii, pentru sugerarea adâncimii sau reliefului prin degradeuri de ton, se prezintă ca o artă destul de controversată pentru pretențiile vremii dar, tocmai prin asta, așa atrăgătoare.
Portretul “fetiței în roșu” este una din operele realizate odată cu noua celebritate de care se bucura deja Stoenescu în 1931. În opoziție cu numeroasele reprezentări, uneori aproape satirice, ale unor persoane influente ale Bucureștiului, în acest caz avem parte de inocență și delicatețe. Aceleași nuanțe extraodinare de gri alcătuiesc fundalul picturii, același roșu melancolic îmbogățește rochia tinerei, dar ceea ce frapează în această compoziție, debordând de expresivitate, este chipul acesteia. Fata pare că privește în depărtare spre ceva ce nu poate obține. Este o dovadă clară a faptului că Stoenescu a reușit cea mai complexă introducere în portret a elementului psihologic. Portretele sale, ca și cel de față, par că cer să le fie ghicite poveștile. Din punct de vedere tehnic, lumina dulce și estompată, distribuită egal, contribuie la atmosfera de calmitate-frâmântare, emanată direct din sufletul personajului. (S.T.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
