Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
‘‘Nicolae Tonitza’’, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964
BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986
COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962
ulei pe carton, 40 cm, 29,5, semnat dreapta sus, cu brun, Tonitza
Note
Etichetă de participare în "Expoziţia de pictură şi grafică, Nicolae N. Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R, mai-iulie 1979 şi este menționată în catalogul expoziţiei la cat. 105.
Provenienţă
colecţia Carmen Răchiţeanu-Teodoru.
Pictor și grafician, gazetar și critic de artă, Tonitza a dat artei românești o operă complexă, învăluită de un intens spirit militant și de un deosebit umanism. Omul apare la pictorul bârlădean în contextul relațiilor sale în spațiul politico-social, cu aspirațiile spre mai bine, depictate mereu cu multă sinceritate și intransigență. Tonitza s-a remarcat drept un desenator excelent încă din timpul studiilor la Academia de Belle-Arte din Iași, începută în 1902, unde l-a avut ca îndrumător pe Gheorghe Popovici și colegi pe Șt. Dimitrescu, G. Negoșanu, D. Pavlu, alături de care lucrează la zugrăvirea bisericii din Grozești, Bacău. Din 1905, Nicolae Tonitza devine fascinat de socialism, citind operele lui Marx și Engel, moment decisiv pentru dezvoltarea sa ca pictor. Tocmai din cauza acestui gen de porniri, este exmatriculat de la Academie în 1907. Iar, cu ocazia răscoalei țărănimii, este nevoit să plece în Germania. Se stabilește o vreme și la Paris, unde studiază pe cont propriu și chiar elaborează un jurnal expunându-și viziunile despre artă și om, urmând să picteze aspecte din viața zbuciumatului oraș, perioadă în care se observă pregnant influența lui Daumier. În 1915, publică pentru ziarul “Iașul” numeroase articole și caricaturi unde, raportându-se la condițiile vremii, militează împotriva claselor burgheze, cărora le reproșa inclusiv starea de stagnare a artei românești. Anul următor, aceste reproșuri se materializează într-o expoziție organizată împreună cu Dimitrescu, conținând ciclul de lucrări “Din lumea celor umili”. Între anii 1918 - 1924 expune la “Arta Română”, călătorește în Transilvania, Tekirghiol și Vălenii de Munte, totodată organizându-și prima expoziție personală în 1921, la București - Salonul Arta. După încă două expoziții personale și mai multe colective, Tonitza părăsește “Arta Română” și formează alături de Dimitrescu, Șirato și Oscar Han “Grupul Celor Patru”, o societate unită nu doar prin aspirații comune, ci și printr-o puternică prietenie. Astfel, pictorul va participa la numeroasele expoziții ale grupului, călătorind mult prin țară spre a-și găsi inspirația, în special la Tekirghiol și Mangalia, de unde provine, cel mai probabil, și lucrarea de față. Opera lui Tonitza, mereu îmbrăcând o formă cuceritoare, nu atrage doar prin strălucirea culorilor și delicatețea execuției, ci mai ales prin sentiment, prin viziunea originală și îndrăzneață a maestrului. Combinând tematica tradițională grigoresciană și vocabularul cromatic al lui Luchian, Tonitza înfățișează pasiunea și forța extrase din realitatea înconjurătoare, fie că e vorba de peisaje, portrete, celebrele nuduri, naturi statice sau interioare. Atunci când nu-și așterne gândurile pe hârtie, artistul realizează în picturile sale adevărate studii de etică, după cum susținea: “Arta este oglinda cea mai pură în care se răsfrânge sufletul unei națiuni”. Tonitza se bazează mult pe culoare, care are un rol constructiv și uneori este elementul central pentru identificarea provenienței, cum ar fi cele câteva dominante de ocru și galben-auriu pentru nisipurile Mangaliei și ale Balcicului. Linia nu se opune culorii, ba chiar primește valori de luminozitate. În cazul de față, Tonitza a înfățișat o tătăroaică, lucru nu foarte reprezentativ pentru activitatea sa dinspre sfârșitul anilor ‘20. Totuși, “Tătăroaică” este un caz foarte interesant având în vedere interesul pictorului pentru studierea stărilor și emoțiilor reprimate – fapt revelat de privirea evazivă, cu ochii aproape închiși, a femeii. Această idee de măcinare interioară este indusă și prin blocurile de culori terne, lipsite de inflexiuni. Tonitza ne oferă încă o dată stilul său expresiv, refuzând să idealizeze traiul personajelor din picturile sale - ele apar ca spectatori pe chipul cărora se reflectă haosul lumii interbelice. (S.T.)
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
