Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.
PREUTU, Marina, “Vasile Popescu”, Ed. Meridiane, București, 1990
ulei pe carton, 61 x 50 cm, semnat și datat dreapta jos, cu roșu Vasile Popescu, 1940
Arta lui Vasile Popescu reprezintă una dintre cele mai interesante componente ale culturii imaginarului autohton, fiind o temă de cercetare extrem de atractivă pentru critica de artă românească. Într-unul din cele mai coerente studii aplicate pictorului, Marina Preutu reușea să reconstruiască parcursul artistic al lui Vasile Popescu, în totuși relativ scurta perioadă în care a Enabled. În ultimul capitol al monografiei, intitulat ”Fovismul temperat”, criticul de artă reușea să surprindă un adevăr universal ce a guvernat plastica artistului, acela generat de importanța culorii în fiecare etapă de creație. Chiar dacă nu devenea fovist stricto sensu, pictorul împrumuta de la reprezentanții artei europene caracteristici ce i-au orientat arta spre o altfel de înțelegere. Influențat de Matisse, Dufy sau Braque, Vasile Popescu reușea să filtreze toate elementele de o importanță picturală însemnată, pentru ca ulterior să și le împroprietărească, remarcându-se astfel în epocă, alături de Lucian Grigorescu sau Henri Catargi, colegi de generație. Revenind la studiul realizat de doamna Preutu, mai exact la capitolul final, putem extrage elemente monografice elocvente și pentru lucrarea de față. În ceea ce privește studiul imaginii, Popescu stăpânea toate modalitățile prin care putea concepe un complex vizual, drept urmare majoritatea lucrărilor ce aparțin ultimilor ani de creație căutau să răspundă altor interogații. Mutația valorică resimțită în această perioadă este determinată de importanța pe care pasta, în corelație cu tușa, o capătă în realizarea unui tablou. Suprafața pictată este împărțită între formal, la fel de coerent construit, și între volumele de culoare nedefinite, care au scopul de a echilibra și contura caracterul cromatic accentuat. În “Recuzită de peisaj” pictorul alege să nu amintească deloc ambientul, care este limitat la simple notații de tonuri, într-o pictare rapidă, în forță. Centrul lucrării este moderat de alinierea obiectelor și de prezentarea lor plastică, prin particularități cromatice aparte. Pentru scăunel și geanta-șevalet, Popescu alege două tonuri care apar puternic cromatic, chiar dacă calitățile naturale ale brunului sau ocrului nu ar indica acest lucru. Însă modalitatea de pictare, prin tușe lungi, neîntrerupte și alegerea de a nu amesteca culoarea, fac din aceste două obiecte puncte de greutate plastică. Pensulația se schimbă atunci când este abordată partea superioară a lucrării, însă nu într-o modalitate disonantă, ci mai degrabă adecvată volumului de culoare abordat.
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
