otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Reperată în penultimul an al vieţii artistului, 1961, lucrarea a făcut parte, ca majoritatea operelor din perioadele finale ale creaţiei lui Ţuculescu, datorită limbajului lor unic, profund original în mediul plastic autohton şi sintezei de reprezentare într-un nivel de expresie contemporan a unor forme de cultură arhaice proto-artistice, din expoziţiile organizate după moartea acestuia în numeroase ţări ale culturii occidentale. După expoziţia retrospectivă, postumă, din anul 1965, la sala Dalles (ultima expoziţie personala, cu numărul şase, are loc în 1946) artistului îi sunt dedicate o serie de expoziţii în afara graniţelor ţării, începând cu anul 1966 când 80 de lucrări ale artistului sunt prezentate în cadrul celei de a 33-a ediţii a Bienale de Artă de la Veneţia, artistul fiind în fapt singurul reprezentant al României. După aceasta urmează: 1967 în Franţa şi Danemarca; 1968 și 1969 Statele Unite, Iugoslavia, Norvegia, Suedia (la Stockholm, unde a făcut parte şi opera Clown) şi Polonia; 1970 în Austria. Ca un parcurs firesc înspre reperarea şi recuperarea dintr-un trecut văzut ca flux continuu al istoriei, a unor forme de conglomerate antropomorfe animate de o spiritualitate comună, acută, perioada folclorică începută în anul 1947 se dispersează în cea numită totemică, datorită laitmotivului reprezentațional, troiţa-totem. Într-un sens opus viziunii lui Brâncuşi, care la rândul său căuta acea formă primordială, însă spre deosebire de acesta la care acea formă era un reflex necondiţionat al lumii naturale ca unică, autoritară şi formatoare unitate, în cadrul creaţiei lui Ţuculescu aceasta survine ca o energie vitală a unităţii umane, organizată social, în simbioză cu elementul primordial universal. În cadrul reperelor filosofice “Sfântul din Montparnasse” preia modelul „unul”-ui platonic, al existenţei unui univers supramundan al formelor ideale care nu acceptă decât un model perfect, unitar - Modelul; în schimb, savantul Ion Ţuculescu alege traseul apologetic al modelului aristotelic, prin revenirea constantă la modelul uman, chiar dacă dezindividualizat, acesta pare subordonat principiului "întregul premerge partea" , tocmai prin diseminarea propriului eu în a ajunge la cunoaşterea unei întregi spiritualităţi a unei comunităţi arhaice al cărei descendent este. În starea sa incipientă, perioada folclorică debutează cu lucrări panoptice ale artistului, în care sunt surprinse toate elementele creaţiei sale, de la peisajul postimpresionist, la modelele cvasi-abstracte (stilizate, cum deseori se foloseşte, fiind un termen vag în contextul în care artistul personifică aceste elemente în ultimii ani) care se întreţes acoperind peisajul; amprenta umană, fizică, motorie, tehnică, lasă locul amprentei spirituale specifice spaţiului geografic în care se desfăşoară. Dacă ne concentrăm asupra analogiilor am putea găsi un reper interesant între aceste lucrări ale artistului şi aşa zisa perioadă “mitologică” a lui Pollok, antemergătoare expresionismului abstract; la ambii, această etapă îşi are originea în propriul folclor, izbucnind simultan, după anii ’45. Lucrare de faţă, printre ultimele ale artistului, se concentrează exclusiv asupra pattern-ului mitologic. Titlul acesteia – “Clown”, reprezintă un trist sentiment în raport cu mediul exterior, al convenţiilor sociale; clovnul devine personaj sisific, care nu poate atrage atenţia asupra sa decât luând forma proprie, ajungând în final a se confunda cu această tipologie. Ţuculescu epurează forma total, oferindu-i o identitate unitară; peisajul care apare frecvent în spatele ţesăturii de toteme este anihilat, primind o tratare compoziţională sferică - dacă ar fi să găsim un reper acesta ar fi cele două cercuri misterioase care se întrepătrund în fundalul celebrului “Autoportret” al lui Rembrandt. Ochiul, singurul reper cu adevărat naturalist capătă forma sa cea mai pură. Precum în pictura parietală bizantină, ochii supradimensionaţi reprezintă setea de cunoştere. Prin repetarea modelului, cât şi prin contururile dure aplicate direct din tub, fie pastă monocromă, fie un amestec cromatic asemeni lui Petraşcu (despre care Tonitza afirma că are ca nimeni altul “preţiozitatea materialelor”) ochii supradimensionaţi reprezentaţi arată mai degrabă posesia cunoaşterii şi reflectarea ei în exterior; globulele oculare sunt tratate tot din tub în forme spiralate, ceea ce arată fie adâncirea înspre ceva, fie posesia a ceva, criptată. (H.L.)
Proveniență:
colecţia Maria Ţuculescu;
colecția prof. dr. Gheorghe Panaitescu.
Pe verso, etichetă de participare în expoziţia "Ion Țuculescu", Muzeul de Artă al R.P.R., anul 1965.
Pe verso dedicaţia: "Dăruit cu toată recunoştinţa şi mulţumirea mea D-lui Prof. Gheorghe Panaitescu", Dna Maria Ţuculescu,
11 august 1970, Bucureşti.
Opera a participat la expoziția retrospectivă "Ion Țuculescu", Galeriile Liljevalchs, Stockholm, Suedia, 1968, la cat. I.
Datare
1961
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Reperată în penultimul an al vieţii artistului, 1961, lucrarea a făcut parte, ca majoritatea operelor din perioadele finale ale creaţiei lui Ţuculescu, datorită limbajului lor unic, profund original în mediul plastic autohton şi sintezei de reprezentare într-un nivel de expresie contemporan a unor forme de cultură arhaice proto-artistice, din expoziţiile organizate după moartea acestuia în numeroase ţări ale culturii occidentale. După expoziţia retrospectivă, postumă, din anul 1965, la sala Dalles (ultima expoziţie personala, cu numărul şase, are loc în 1946) artistului îi sunt dedicate o serie de expoziţii în afara graniţelor ţării, începând cu anul 1966 când 80 de lucrări ale artistului sunt prezentate în cadrul celei de a 33-a ediţii a Bienale de Artă de la Veneţia, artistul fiind în fapt singurul reprezentant al României. După aceasta urmează: 1967 în Franţa şi Danemarca; 1968 și 1969 Statele Unite, Iugoslavia, Norvegia, Suedia (la Stockholm, unde a făcut parte şi opera Clown) şi Polonia; 1970 în Austria. Ca un parcurs firesc înspre reperarea şi recuperarea dintr-un trecut văzut ca flux continuu al istoriei, a unor forme de conglomerate antropomorfe animate de o spiritualitate comună, acută, perioada folclorică începută în anul 1947 se dispersează în cea numită totemică, datorită laitmotivului reprezentațional, troiţa-totem. Într-un sens opus viziunii lui Brâncuşi, care la rândul său căuta acea formă primordială, însă spre deosebire de acesta la care acea formă era un reflex necondiţionat al lumii naturale ca unică, autoritară şi formatoare unitate, în cadrul creaţiei lui Ţuculescu aceasta survine ca o energie vitală a unităţii umane, organizată social, în simbioză cu elementul primordial universal. În cadrul reperelor filosofice “Sfântul din Montparnasse” preia modelul „unul”-ui platonic, al existenţei unui univers supramundan al formelor ideale care nu acceptă decât un model perfect, unitar - Modelul; în schimb, savantul Ion Ţuculescu alege traseul apologetic al modelului aristotelic, prin revenirea constantă la modelul uman, chiar dacă dezindividualizat, acesta pare subordonat principiului "întregul premerge partea" , tocmai prin diseminarea propriului eu în a ajunge la cunoaşterea unei întregi spiritualităţi a unei comunităţi arhaice al cărei descendent este. În starea sa incipientă, perioada folclorică debutează cu lucrări panoptice ale artistului, în care sunt surprinse toate elementele creaţiei sale, de la peisajul postimpresionist, la modelele cvasi-abstracte (stilizate, cum deseori se foloseşte, fiind un termen vag în contextul în care artistul personifică aceste elemente în ultimii ani) care se întreţes acoperind peisajul; amprenta umană, fizică, motorie, tehnică, lasă locul amprentei spirituale specifice spaţiului geografic în care se desfăşoară. Dacă ne concentrăm asupra analogiilor am putea găsi un reper interesant între aceste lucrări ale artistului şi aşa zisa perioadă “mitologică” a lui Pollok, antemergătoare expresionismului abstract; la ambii, această etapă îşi are originea în propriul folclor, izbucnind simultan, după anii ’45. Lucrare de faţă, printre ultimele ale artistului, se concentrează exclusiv asupra pattern-ului mitologic. Titlul acesteia – “Clown”, reprezintă un trist sentiment în raport cu mediul exterior, al convenţiilor sociale; clovnul devine personaj sisific, care nu poate atrage atenţia asupra sa decât luând forma proprie, ajungând în final a se confunda cu această tipologie. Ţuculescu epurează forma total, oferindu-i o identitate unitară; peisajul care apare frecvent în spatele ţesăturii de toteme este anihilat, primind o tratare compoziţională sferică - dacă ar fi să găsim un reper acesta ar fi cele două cercuri misterioase care se întrepătrund în fundalul celebrului “Autoportret” al lui Rembrandt. Ochiul, singurul reper cu adevărat naturalist capătă forma sa cea mai pură. Precum în pictura parietală bizantină, ochii supradimensionaţi reprezintă setea de cunoştere. Prin repetarea modelului, cât şi prin contururile dure aplicate direct din tub, fie pastă monocromă, fie un amestec cromatic asemeni lui Petraşcu (despre care Tonitza afirma că are ca nimeni altul “preţiozitatea materialelor”) ochii supradimensionaţi reprezentaţi arată mai degrabă posesia cunoaşterii şi reflectarea ei în exterior; globulele oculare sunt tratate tot din tub în forme spiralate, ceea ce arată fie adâncirea înspre ceva, fie posesia a ceva, criptată. (H.L.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Proveniență:
colecţia Maria Ţuculescu;
colecția prof. dr. Gheorghe Panaitescu.
Pe verso, etichetă de participare în expoziţia "Ion Țuculescu", Muzeul de Artă al R.P.R., anul 1965.
Pe verso dedicaţia: "Dăruit cu toată recunoştinţa şi mulţumirea mea D-lui Prof. Gheorghe Panaitescu", Dna Maria Ţuculescu,
11 august 1970, Bucureşti.
Opera a participat la expoziția retrospectivă "Ion Țuculescu", Galeriile Liljevalchs, Stockholm, Suedia, 1968, la cat. I.
