Bibliografie

BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1967 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 PELEANU, Georgeta, “Expoziția Nicolae Tonitza”[catalog expoziție],Muzeul Național de Artă al R.P.R., București, 1964 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

ulei pe carton, 30 x 40 cm, semnat dreapta sus, cu brun, N. Tonitza

Dobrogea devenea la începutul secolului XX una dintre cele mai interesante surse de imaginar, promovând– lesne de înțeles datorită pitorescului, multiculturalismului și ineditului arhitectural – adevărate centre culturale și artistice. Chiar dacă Balcicul a purtat stindardul acestor manifestări culturale (Universitatea liberă Coasta de Argint, ziarul omonim, o adevărată colonie artistică) și restul așezărilor erau bătute la picior, în special de pictorii ce căutau motivul, ineditul și relevantul. Mangalia, așezare cu rădăcini antice, dar și cu o devoltare urbană importantă, a reprezentat, alături de Balcic, una dintre direcțiile preferate și de Nicolae Tonitza, care, în cursul anului 1925 – anul unor importante campanii de lucru, Mangalia fiind străbătută alături de Țara Făgărașului și Techirghiol – ajungea pe malurile Mării Negre, revenind ani la rând, până în 1933 (descoperirea Balcicului). Primele “studii” luate din Mangalia apar așadar în cursul anului 1925, când descoperim un Tonitza împărțit între pictura de factură impresionistă– în expoziția “Grupului de moldoveni din București” din noiembrie-decembrie 1925, prezenta două “Impresii din Mangalia”, la cat. 52-53 – și studierea, în regim sensorial-afectiv, pitorescului uman și arhitectural. Astfel orașul prinde viață în opere ca “Mangalia-studiu” (vezi catalogul “Expoziția Nicolae Tonitza”, Georgeta Peleanu, Muzeul Național de Artă al R.P.R., București, 1964, cat. 84, în fapt este Hanul Comino, ce apare des atât în opera lui Tonitza, cât și în cea a lui Ștefan Dimitrescu), “Studiu din Mangalia”(idem, cat.85), “În Mangalia - studiu” (idem, cat. 88) sau “Minaret” (idem, cat. 98). Chiar dacă plaja din Mangalia nu apare în foarte multe opere (în ulei), ea fiind însă surprinsă deseori în tuș și acuarelă, aceste câteva opere – cele mai multe par să fi fost prezentate în cadrul expoziției Grupul celor Patru din 1928 – sunt parte componentă a unui ciclu mai larg menit să atingă note subtile ale pitorescului și ale unei atmosfere cvasi-idilice. Mascând o anumită tentă simbolistă, marcată în special de modalitatea inedită de reprezentare a personajelor – forma fusiformă, ascetismul figurativ și cromatic, Tonitza marchează prin “Plaja la Mangalia” note intime, traduse într-un expresionism atenuat, dar nu mai puțin profund. Acest lucru poate fi lesne probat chiar comparativ, alăturând “plajele” pictate de prietenul Dimitrescu în a doua jumătate a anilor ’20 și compozițiile subtile ale lui Nicolae Tonitza. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.