23. Cap de copil (Melancolie) [anii '20]

Emerit al artei românești, arta lui Nicolae Tonitza relevă realitatea, artistul folosind drept sferă de inspirație viața cotidiană. El se afundă în meditația picturii, scriind în 1915, ”căci un artist, mai înainte de a produce, contemplă; contemplă timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care-l înconjoară, viața care se agită în juru-i și din care el face parte cu tot sufletul și tot trupul”. Astfel, pentru Tonitza, arta capătă valențele unui mijloc de comunicare, devenind un limbaj purtător de sentimente, atitudini și idei. Această viziune îl îndeamnă pe artist să asimileze propria lui viață drept sursă primordială de inspirație. Pentru Tonitza, arta preia întrebuințarea unui jurnal: surprinde ocazii din viața sa la anumite momente în timp. Adeziunea directă la evidența realității cât și libertatea viziunii trimit la amprentele curentului impresionist. În opera lui Tonitza, tema copilului și a copilăriei a găsit o întruchipare cu statut de simbol. Acest orizont creativ îl preocupă de-a lungul carierei artistice, apărând încă din acea perioadă când arta lui nu se definitivase și încă nu avea o semnificație proprie: ”Joc de copii” (1912), ”Cap de fetiță” (1913), ”Ticuleana” (1914). Tema se amplifică după 1921, când, aspirând la o viață mai liniștită, Nicolae Tonitza împreună cu familia sa se așează pentru trei ani la Vălenii de Munte. Noua ambianță, apropierea permanentă a celor trei copii ai săi și ai prietenilor familiei, oferă posibilitatea unei atente și îndelungate incursiuni în lumea lor. Așadar, portretele realizate de Nicolae Tonitza nu sunt doar opere picturale, ci notații biografice în albumul familial. Prezenta lucrare este realizată cel mai probabil în anii ‘20, perioadă considerată cea de maturitate picturală în creația artistului. Putem presupune că tabloul o înfățișează pe fiica sa, Irina. Imaginile particulare ale copiilor săi sunt generalizate într-un simbol cuprinzător, în lumina unui ideal estetic și social. De pildă, fiul său devine ”Copilul floraresei”, iar Irina capătă rolul de ”Katiuska Lipoveanca” în unele lucrări. Aici, fiica artistului este surprinsă într-o ipostază meditativă, aproape melancolică, ce inspiră mister și sinceritate deopotrivă. Pensulația este accentuată de cromotica în care predomină nuanțele de brun, contrastate de culori diafane, precum ocru sau verde pal. Asemenea altor portrete, artistul se oprește cu precădere asupra ochilor, care evidențiază expresia meditativă a modelului și contribuie la atmosfera contemplativă. ”Ochii sfredelitori”, așa cum îi numea Ecaterina Tonitza, soția artistului, sugerează calea de acces înspre sufletul copilului aflat în pragul adolescenței. Astfel, ”Melancolie” înfățișează experiența fragilă de tranziție între copilărie și maturitate, surprinzând amalgamul de emoții evocate de vârsta specifică.

Bibliografie

PĂULEANU, Doina, ”Tonitza”, Monitorul Oficial, 2014 ȘORBAN, Raul, ”Nicolae Tonitza”, Editura Meridiane, 1965 BREZIANU, ”N. N. Tonitza”, Editura Meridiane, 1986

Dimensiuni

width 19 cm, height 23.5 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat lateral stânga, cu brun, ”Tonitza”

Datare

anii '20

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.