otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
otografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare.
Locul lui Jean Alexandru Steriadi în pictura românească era definit, justificat și valorificat încă din primii ani de practică – 1900-1910, atunci când acesta intra rapid într-o selecție elitistă a creatorilor de frumos din spațiul autohton. Începând cu a doua decadă a secolului al XX-lea, Steriadi devine și un moderator al vieții artistice bucureștene, devenind atât director al Muzeului Aman (1909), cât și cel al Muzeului Kalinderu (din 1915), statutul său fiind împământenit și de rolul pe care îl avea în cadrul societății Tinerimea Artistică. Totodată, interesul său pentru conservarea și valorificarea patrimoniului – expoziția Ioan Andreescu – avea să îl propulseze în rândurile factorilor de decizie în artelele românești. În ceea ce privește componenta picturală, Steriadi începea să contureze o manieră proprie, depășind într-un fel eticheta pe care influența lui Lucien Simon i-o punctase în epocă. Încearcă să epureze instanţele umane ce îi dominau vizualul, în special cele orăşeneşti, iar componente sociale tipice trec în plan secund, făcând loc unui peisaj necontrolat de om. Ca răspuns la acestă refocalizare tematică se produc şi modificări stilistice, ca rezultat direct al unui mediu nou descoperit, inundat de nuanţe în stare pură. Sub spectrul unui nou mod de percepere a jocului cromatic putem traduce această mutaţie, şi, ca un efect de bulgăre, accentul acestor compoziţii cade acum pe lumină şi incidenţele produse de aceasta. Desigur, tehnica suferă şi ea reverberaţiile unui întreg proces de modelare, iar rezultatul se observă în urma analizării pensulaţiei. Aceste caracteristici tipic impresioniste sunt rezultatul unor acumulări succesive, factorii decisivi fiind reprezentaţi în special de călătoriile de studii în Franţa. Începând cu vizitarea Bretaniei ani la rând, arta lui Steriadi se transformă treptat, spre o picturalitate pertinentă, a unui artist continuu asaltat de inflexiuni stilistice diverse. El acceptă maniera impresionistă pentru că este singura care reuşeşte să îl ajute în a traduce modalitatea personală de percepere şi exprimare în faţa motivului. Atras de picturalitatea oferită de colțurile uitate ale Bucureștiului, Steriadi va aduce în plus la această temă destul de des întâlnită în cazul peisagiștilor români, pictura pe perioada iernii. Folosindu-se de specificitatea momentului, de mediul inundat de lumină, Steriadi reușește să puncteze în câteva opere grăitoare – realizate în perioa-da 1912-1915 – interesul pentru tonurile reci și neutre, contopit unui întreg complex luminos atât de inedit. Factorul pictural, alăturat celui pitoresc – case vechi, hanuri, colțuri anonime de București – marchează pictura în peisaj a lui Steriadi din prima parte a deceniului doi, atunci când artistul încă era considerat un creator de tipologii, un portretist. (I.P.)
Dimensiuni
width 81 cm, height 61 cm
Descriere
ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu albastru, "Jean Al. Steriadi, Steriadi, 1914"
Datare
1914
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
Locul lui Jean Alexandru Steriadi în pictura românească era definit, justificat și valorificat încă din primii ani de practică – 1900-1910, atunci când acesta intra rapid într-o selecție elitistă a creatorilor de frumos din spațiul autohton. Începând cu a doua decadă a secolului al XX-lea, Steriadi devine și un moderator al vieții artistice bucureștene, devenind atât director al Muzeului Aman (1909), cât și cel al Muzeului Kalinderu (din 1915), statutul său fiind împământenit și de rolul pe care îl avea în cadrul societății Tinerimea Artistică. Totodată, interesul său pentru conservarea și valorificarea patrimoniului – expoziția Ioan Andreescu – avea să îl propulseze în rândurile factorilor de decizie în artelele românești. În ceea ce privește componenta picturală, Steriadi începea să contureze o manieră proprie, depășind într-un fel eticheta pe care influența lui Lucien Simon i-o punctase în epocă. Încearcă să epureze instanţele umane ce îi dominau vizualul, în special cele orăşeneşti, iar componente sociale tipice trec în plan secund, făcând loc unui peisaj necontrolat de om. Ca răspuns la acestă refocalizare tematică se produc şi modificări stilistice, ca rezultat direct al unui mediu nou descoperit, inundat de nuanţe în stare pură. Sub spectrul unui nou mod de percepere a jocului cromatic putem traduce această mutaţie, şi, ca un efect de bulgăre, accentul acestor compoziţii cade acum pe lumină şi incidenţele produse de aceasta. Desigur, tehnica suferă şi ea reverberaţiile unui întreg proces de modelare, iar rezultatul se observă în urma analizării pensulaţiei. Aceste caracteristici tipic impresioniste sunt rezultatul unor acumulări succesive, factorii decisivi fiind reprezentaţi în special de călătoriile de studii în Franţa. Începând cu vizitarea Bretaniei ani la rând, arta lui Steriadi se transformă treptat, spre o picturalitate pertinentă, a unui artist continuu asaltat de inflexiuni stilistice diverse. El acceptă maniera impresionistă pentru că este singura care reuşeşte să îl ajute în a traduce modalitatea personală de percepere şi exprimare în faţa motivului. Atras de picturalitatea oferită de colțurile uitate ale Bucureștiului, Steriadi va aduce în plus la această temă destul de des întâlnită în cazul peisagiștilor români, pictura pe perioada iernii. Folosindu-se de specificitatea momentului, de mediul inundat de lumină, Steriadi reușește să puncteze în câteva opere grăitoare – realizate în perioa-da 1912-1915 – interesul pentru tonurile reci și neutre, contopit unui întreg complex luminos atât de inedit. Factorul pictural, alăturat celui pitoresc – case vechi, hanuri, colțuri anonime de București – marchează pictura în peisaj a lui Steriadi din prima parte a deceniului doi, atunci când artistul încă era considerat un creator de tipologii, un portretist. (I.P.)
Informații suplimentare
Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.
