Bibliografie

BABA, Corneliu, ‘‘Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965 BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962 ‘‘Nicolae Tonitza’’, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964 PăULEANU, Doina, „Pictori români la Balcic”, Monitorul Ofcial, Bucureşti, 2008

ulei pe carton, 49,5, semnat stânga jos, cu roșu, Tonitza

Anul în care Nicolae Tonitza descoperea insolitul oraș al sudului dobrogean era și anul în care bârlădeanul pierdea unul dintre cele mai apropiate suflete, pe cel mai vechi și bun prieten și coleg de breazlă, Ștefan Dimitrescu. “… Când telegraful mi-a vestit ruperealui veșnică de lângă noi, am rămas fulgerat în fața celei mai idioate isprăvi.....Scriu aceste rânduri în fantasticul oraș dobrogean, în care Fănuță, anul trecut de-abia zburdase, ca un copil, în soare, neștiutor de ceea ce-l pândește, pervers, anul ce vine. Am cutreierat pe aici curțile tăinuite, toate cărăruile umbrite, toate falezele capricioase și fierbinți, după indicațiile bunilor lui prieteni, turcii, care l-au urmărit cu dragoste, pas cu pas, prin peregrinările lui de pictor. Am călcat pe urmele lui singur, trist, în evlavie...” . Sunt unele dintre gândurile ce ni-l prezintă pe pictor în fața naturii așa cum cum sufletul și viața îi comandau, și cum de astfel, în diverse circumstanțe, toată existența lui a creat. Atras de îndemnurile prietenilor, Dimitrescu și Șirato, Tonitza descoperea la rândul lui malurile fierbinți ale unei civilizații balcanice, atât de îndepărtate și pitorești prin civilizație, dar totuși atât de profund autohtone prin umanitate. Peisajele dezumanizate ale perioadei imediat următoare anului 1933, distinse de purtarea doliului spiritual, sunt transpuse în declarații de subordonare în fața orașului, “mult mai fin, mult mai tandru, mult mai irizat”. Lipsa decorativului din vizualul imediat îi provoacă lui Tonitza o desconsiderare temperată asupra artei înaintașilor lui, ce pictaseră Balcicul prea pitoresc, prea inedit, căutând mereu “brutalitatea” facilă. Desigur că Balcicul a exercitat asupra sa aceeaşi fascinaţie, precum asupra celor mai mulţi artişti ai perioadei. S-a întors mereu acolo, simţind că de acel loc se leagă închegarea concepţiilor sale artistice şi decelarea stilului său original în pictură. Tonitza spunea în acest sens: „Am sentimentul intim că Balcicul acesta ori mă va prăbuşi ori mă va înălţa acolo unde nici eu singur nu visasem.” Operă de față o regăsim coerentă nu numai în cadrul ciclului prin care lesne o putem afilia, ci și dinpuctul de vedere al registrului cromatic reinventat sub influența atmosferei zenitale. Caracteristică a pânzelor pictate în ultimii ani ai vieții, ocrul revine constant prin paleta temperată, înnecată în nuanțele cele mai pastelate ale tonului teros, tonitzian până la urmă. Alegând un colț total neindetificabil, pictorul se regăsește în acea singurătate ce vibrează din propria-i biografie, drept urmare a pictat sub pornirile cele mi sincere și personale. Efectul senzorial este filtrat inițial de pornirea sufletească, apoi este racordat la un set de principii cromatice recognoscibile peisajului sud-dobrogean. Tern, într-un lacustru bizar, motivul central își capătă relevanța doar prin postura evidentă în planul cel mai apropiat, iar coroana copacului încearcă și ea, prin disonanța valorică, să se înfățișeze drept adjutant simbolic. Atmosfera este vag amintită, opera fiind mai degrabă caracterizată de lipsa unei stări, fie ea și incipientă.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.