31. Peisaj din Costinești

1910, Craiova - 1962, Bucureşti

Estimare

EUR 30.000 - 50.000

Adjudecat

EUR 48.000

Sesiune

Joi, 20 octombrie 2011 00:00

Anii 40 reprezintă în opera lui Țuculescu o bogată perioadă în evoluția către începutul abstractizării, reprezentat, la rându-i de perioada folclorică. Peisaje bucureștene sau din zona Mangaliei, lucrările din ceastă perioadă nu se desprind de figurativ, ci pornesc de la realitate, pentru ca, prin subtile sinteze, să pornească pe drumul abstractizării. În 1945 Țuculescu se afla în București, sfârșitul războiului găsindu-l zguduit profund - între 1943 și 1945 nu a putut practica pictura, fiind concentrat și apoi mobilizat și trimis pe front ca medic. Etapa de creație anterioară mobilizării se găsea deja într-un stadiu matur, fiind coagulată în jurul așa numitelor ”Câmpuri de rapiță”. Acestea apar în paralel cu seria de nocturne impregnate de un spirit expresionist profund și astfel perioada 1940 - 1943 se individualizează coerent în continuarea perioadei grecești. Apare o formulare relativ paradoxală a vizualului, care acum se încarcă de un anumit narativism al imaginii. Caracterul expresionist se traduce prin mici motive ce apar integrate unui complex realist, atmosfera fiind încărcată de un anume decorativism.Elementul ce temperează perioada ’43-’46 este tocmai lipsa unei implicări emoționale din partea lui Țuculescu, care nu poate accesa încă nivelurile cele mai profunde ale imaginației. Bineînțeles că această eliberare onirică se va împământeni din 1947 încolo, când începe binecunoscuta perioadă “folclorică”. Pornind de la aceeași atmosferă pe care o putem regăsi și la ”Câmpurile de rapiță”, peisajul se bazează pe același tip de coloană vertebrală, în care proporția terestru-cer este modulată de profunzime cu care se încarcă orizontul. Peisajul este coordonat după principii de construcție cezanniane, iar saturația vizuală a acestuia este dobândită prin conceperea unui registru pictural coerent. Imaginea se încarcă de vitalitate o dată cu o mobilizare creativă a artistului, care recrează o dublă percepere a realității, prin simțul văzului și prin receptarea interiorizată. Prin folosirea iscusită a negrului, în contur sau în materie, Țuculescu izbutește să imprime motricitate și suflu întregii compoziții, ochiul începe să simtă materialitatea vegetației, privitorul simte cum cerul se “mișcă”. În contradicție valorică, peisajul nostru se fixează antagonic perioadei întunecate, imaginea fiind încărcată de optimism print-un registru cromatic cald. Faptul că pictorul pune accent pe marea întindere de albastru oferă un argumentpentru validarea ideei unui discurs relaxat, însă la fel de puternic și expresiv. Viziunea de ansamblu este coordonată de o spiritualizare a motivului extras din natură, susceptibil astfel de o interpretare subiectivă.

Bibliografie

CÂRNECI, Magda, „Ion Ţuculescu”, Ed. Meridiane, 1984 DAVIDESCU, Cătălin, “Țuculescu”, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1988

Dimensiuni

custom 61x50,5

Descriere

ulei pe pânză, semnat dreapta jos, cu gri, I. Țuculescu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Peisaj la Balcic

61. Peisaj la Balcic

Cornelia Daniel Babic

    Estimare EUR 1.500 - 2.500
    Adjudecat EUR 1.200
Bordei în pădurea de pe Plaiu

45. Bordei în pădurea de pe Plaiu

Nicolae Grigorescu

    Estimare EUR 35.000 - 65.000
    Adjudecat EUR 38.000
Vedută venețiană

90. Vedută venețiană

    Estimare EUR 1.200 - 2.200
    Adjudecat EUR 2.400