Meniu

Cum cumpăr
Cum vând
Contact
Contul meu
Română
Cadouri

Carte rară, Documente, Fotografie și Afișe

Artă Religioasă de colecție

Artă Asiatică, Obiecte tehnice, Taxidermie, Curiozități, Antichități

Bijuterie, Ceasuri

Pictură, Sculptură, Gravură

Numismatica, Medalistica, Hărți, Arme și Decorații

Lux, Eleganță, Mașini și Băuturi de colecție

Artă Populară de colecție

Sneakers & Toys

Descopera

Departament de consultanți de artă

Departament de evaluare







117. Odihnă

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici: Contact.

117. Odihnă

1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti

Estimare:
EUR 15.000 - 25.000
Adjudecat
EUR 15.000

Bibliografie

JIANU, Ionel, „A. Ciucurencu”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958 DEAC, Mircea, „Ciucurencu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978 IONESCU, Radu, „Ciucurencu”, Ed. Semne, București, 1994 OPRESCU, George, „Alexandru Ciucurencu”, Ed. Meridiane, București, 1962

ulei pe carton, 63 x 52 cm, semnat și datat lateral dreapta, cu negru, în monogramă, AC, (19)39

Ciucurencu a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti cu G.D. Mirea și Camil Ressu, ultimul lăsându-şi amprenta asupra personalităţii sale artistice, prin efectul pe care l-a avut cultivarea desenului şi a compoziţiei. Tot el a fost cel care l-a îndrumat spre studii în Franța, Ciucurencu obţinând o bursă prin concurs. La Paris, ia contact mai întâi cu Academia Julian şi apoi lucrează în atelierul lui André Lhote (1885-1962), a cărui influenţă va marca evoluţia artistică a tânărului pictor. Ajuns în Franța în 1931, Ciucurencu descoperă atmosfera efervescentă a capitalei, care găzduia diversificate forme de manifestare artistică. Cu o vocaţie naturală de colorist, Ciucurencu s-a orientat către acele curente care puneau în centru preocuparea pentru culoare - Impresionismul, Postimpresionismul și Fovismul - care, deşi depăşite în epocă, îi puteau furniza cunoştinţe relevante. Operele primei sale perioade se caracterizau prin interesul pentru obţinerea unui efect pictural rafinat, prin utilizarea tonurilor în straturi subţiri şi transparente şi tendinţa de a investi culoarea cu capacitatea de a conţine forma. Seria compozițiilor cu personaje în interior este deschisă de odalisca pictată în 1937 (Colecţia Ionel Jianu), surprinsă de artist şezând, cu mâinile încrucişate în poală şi privirea pierdută, îndreptată către stânga celui care priveşte. Construcţia compoziţională pe baza formei este susţinută şi de contrastele armonioase dintre culorile calde şi reci: verdele rochiei, tonurile violacee şi rozul carnaţiei oferă raportul just şi expresiv, prin accentele de desen trasat cu negru, pe alocuri. Doi ani mai târziu, în 1939, Ciucurencu pictează opera de față, intitulată „Odihnă”, ce completează acest ciclu al artistului, marcând totodată evoluţia continuă a temei. Abordate cu atâta pasiune de artist, prin concepţia picturală înnoitoare şi prospeţimea subiectului, descoperim și în această pânză o altă intensitate, exprimată în special prin visceralitatea tușei și dezinhibiția cromatică. În „Odihna”, centrul compoziţional este ocupat de întregul corp al tinerei femei - şezând pe sofa, în poziţia relexată, specifică acestor opere - oferind astfel un plus de monumentalitate faţă de operele anterioare. Relaţia strânsă cu celelalte elemente ale interiorului camerei este realizată de artist prin diagonalele liniilor şi suprafeţele de culoare ce se întrepătrund, oferind o deosebită importanţă culorilor primare. Ansamblul cromatic este completat de mica pată de „roşuri bestial voluptoase”, după cum afirma Nicolae Tonitza în 1935, ce devine un fel de semnătură stilistică deseori uzitată de Ciucurencu.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

SESIUNE
Vin, 25 octombrie 2013 18:30

Alte loturi asemănătoare

Nud în interior

67. Nud în interior

Iosif Iser

Iosif Iser

    Estimare: EUR 14.000 - 24.000
    Neadjudecat