138. Afizé

Timp de cinci veri și o iarnă, Tonitza va reveni la Balcic pentru a-i distinge și înțelege luminile, culorile, reliefurile și oamenii cu care se va împrieteni numaidecât. Micile comunități de tătari și turci ofereau nuanță locului și vor fi personajele care îl vor impresiona și care vor deveni în acești ultimi ani modele îndrăgite. Balcicul lui Tonitza va fi scăldat în tonuri luminoase de ocru, a cărui atmosferă o va surprinde în peregrinările sale de-a lungul falezelor fiebinți, a potecilor umbrite, ori a stradelelor unde își întâlnea și modele. Într-o scrisoare adresată colecționarului Lehrman, expediată de la cafeneaua Ismail, unde obișnuia să își scrie corespondența, își confează bucuria de a-și fi format o echipă de 5-6 turcalețe mici, care veneau să îi pozeze regulat. Locuințele sale de la Balcic vor fi Casa Hagi Skendel, Cafeneaua Ismail, casa din strada I.C. Brătianu, nr 2, cea de la Căpitănia Portului sau casa lui Ismail Ebuleis Feyzula, a cărui fiică, Luftie o vom regăsi în multe din compoziții sau studii de portret. Alte modele pe care le va surprinde în insolitul oraș vor fi oamenii locului precum, Ali Mehmet, Rachiș Ali, plăcintarul Asim Selim, sau tinerele Demirná, Hamidé, Esbá, Gürli, Cadié sau Afizé ce vor domina vizualul tonitzian în ultimii ani de creație. Legătura dintre model și atmosfera locului este una esențială pentru Tonitza, acesta reuşind să sugereze prin simplitatea liniei profunzimea caracterului uman. După cum însuși artistul îndeamnă privitorul spre opera altor artiști, întocmai și opera sa trebuie privită cu aceeași sfiiciune pe care trebuie să o îmbraci pentru a pătrunde tainele celui care a creat, „îți trebuie însușirea de a te despersonifica, spre a putea face să intre în tine altă lume sufletească superioară. Trebuie să te apropii cucernic și să asculți concentrat simfonia celui ce a săvârșit opera, în tăcere mare și în singurătate. Nu vei întârzia să te simți furat de o înaltă și pură armonie, în care vei prinde rostul pauzelorși disonanțelor cromatice, vei sesiza candoarea unei forme care ți se părea defectă și vei dibui tâlcul ritmurilor literare, care cu o clipă mai înainte îți violentaseră retina” . Studiile acordate nudului implicau o conștiinciozitate deosebită în profesia artistilor întrucât publicul interbelic manifesta încă o pudoare palpabilă cu privire la acest mod de reprezentare transparentă a ființei umane. Un element caracteristic în reprezentarea nudurilor realizate la Balcic este prezența fundalului decorativ, unde artistul nu se reține în a adăuga ocrul local, pe care îl umbrește, așternându-l în tușe mari și repezi, armonizând prin nuațele alese legătura dintre model și mediul ambient. Iubitor al luminii, Tonitza îi prețuiește prezența pe care o observă pretutindeni, dezmierdând formele și punând în valoare culorile în neșfârșite acorduri și niciodată aceleași. Modelul Afizé înfățișează încă o dată feminitatea orientală, scăldată în lumina solară a Balcicului, fiind surprins într-un moment în care își întoarce privirea către contemplatorul său, care îi așterne pe pânză trăsăturile laguroase într-o spledoare de ocru cu urme de oranj. Ornamentarea veșmântului și a șalului ce o acoperă sumar, sunt reprezentate subtil, armonizând perfect cu tonurile calde utilizate la nuanțarea trupului, a cărui coloristică se aseamănă luminii lumânarilor de ceară cu reflexe ce se prefac în semitonuri de nuanța mierii. Tonitza era atras de culorile nudului, destăinuind calitățile acestuia și elevilor săi, fiind de părere că „un nud strânge într-însul toată lumea din jur și apoi o împrăștie ca un mic soare” , dând naștere unor cromatici fără seamăn. Nudurile sale sunt învăluite într-o angelitate specifică, dovedind o conștiinciozitate trează unde primează voluptatea de a picta în detrimentul celei trupești, oglindind astfel undele unei feminități pure. Problemele care îl preocupau în studiul nudului erau grația și culoarea, definindu-le pe rând, ca una fiind „melodia ritmurilor liniare” iar cealaltă, „învăluirea simfonică în care va șerpui acea melodie” . Pe lângă graţie şi culoare, modele artistului sunt învăluite într-o franchețe a chipului şi a fiinţei întregi, lucru pe care Tonitza îl urmărea atunci când își alegea modele. Pe cele mai dragi, le amintea pe pânzele sale, însemnându-le numele în nuanțe de brun sau în tuș- Gürli, Rakiş Ali, Nazibé, Fatma, Cadrié sau Afizé. În Expoziția din 1938, de la Sala Dalles, alături de Șirato, Tonitza expunea 27 de lucrări printre care se aflau și 7 nuduri de turcoaice, 4 studii de spate și 3 torsuri, realizate în ulei, de unde tindem să credem că printre ele se afla și încântătoarea Afizé. (G.M.)

Bibliografie

Tonitza, Ed. Meridiane, București, 1965
Tonitza, Nicolae, Scrieri despre artă, Ed. Meridiane, București, 1964
Șorban, Raoul, Nicolae Tonitza, Ed. Meridiane, București, 1965

Dimensiuni

width 41 cm, height 60 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat stânga sus, cu brun, "Tonitza"

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.