63. Chioggia

În încercarea de a plasa opera de față într-un cadru obiectiv, strâns relaționat cu întregul corp plastic ce a acoperit mai bine de 50 de ani de carieră, trebuie să apreciem just pașii evolutivi și să descifrăm motivația alegerii unui traseu atât de strâns legat de impresionism și postimpresionism. Este bine cunoscut traseul pe care Nicolae Dărăscu îl urmează imediat după terminarea Școlii de Belle Arte din București, mai ales că motivarea activității sale a ținut de modalitatea de înțelegere a actului artistic. Dorința de perfecționare este cea care l-a împins să caute surse noi de valoare, pe care le va găsi în școlile vest-europene. Parisul este prima destinație, unde, pentru doi ani, între 1906 și 1908, va frecventa pe rând mai multe instituții capabile să îi ofere lecții noi. Academia Julian sau Academie des Beaux-Arts, prin profesorii Jean Paul Laurens, respectiv Luc Olivier Merson, sunt locurile în care Dărăscu experimentează pașii ce îi vor înlesni descoperirea neoimpresionismului. Contactul cu pictura lui Signac sau Seurat, înțelegerea constructivistului Cezanne sau aprofundarea teoriei lui Eugene Chevreul vor reprezenta elementele principale ce vor contura prima etapă de creație. În plus, perioada petrecută la Paris și în sudul Franței, la Grimaud și Ramatuelle, dar mai ales la Saint Tropez, va oferi miezul unui ciclu de sine stătător, unul dintre cele mai puternice ale picturii românești antebelice, fapt relevat și de încrederea care i se dă în epocă, de Luchian, prin expoziția organizată împreună la Ateneu în 1914. Prima călătorie pe care o întreprinde Dărăscu în nordul Italiei, la Veneția și Chioggia, se consuma în jurul lui 1910, aceeași perioadă în care Gheorghe Petrașcu descoperea și el vedutele lagunare. Este probabil unul dintre cele mai interesante elemente biografice ce îi leagă pe cei mai celebrați pictori de Veneții pe care țara noastră i-a avut. În interpretări atât de personale, cei doi maeștri vor reuși să domine imaginile atât de expresive ale orașelor venețiene, chiar dacă primele lor apariții în spațiul italian erau încă subordonate unui stil pictural susceptibil unor evoluții în paletă și în interpretare tematică. Paralela pe care evident o putem face între operele celor doi ne poate ajuta să înțelegem cum au fost atât de apreciați, criticați și colecționați tocmai pentru această temă comună, temă ce nu a avut rezonanță în opera niciunui alt maestru autohton al perioadei interbelice. Timp de mai bine de 25 de ani, Petrașcu și Dărăscu au pictat canalelele, lagunele, piețele și ponturile Veneției și Chioggiei, perioadă în care și pictura lor s-a modelat și definitivat sub imperiul culorii. Opera celor doi a putut să dăinuie concomitent nu numai prin valoarea excepțională a pânzelor, ci și prin faptul că pictura lor a reușit să acopere două gusturi artistice diferite. În timp ce Petrașcu reda o Veneție gravă, în armoniile severe ale unei palete smălțuite, Dărăscu a înveselit prin abundența cromatică vedutele strălucitoare surprinse în sclipiri de lumină și culoare. Primul ciclu cu adevărat coerent ce a surprins laguna italiană s-a conturat între anii 1914-1915, perioadă în care Dărăscu începea să depășească etapa pointilistă prin aprofundarea paletei cromatice, și mai ales prin utilizarea din ce în ce mai pregnantă a uleiului, ce căpăta din nou importanță în fața acuarelei atât de îndrăgite. Pensulație cu pensulație, Dărăscu descoperea concomitent materialitatea pastei dar și valoarea picturală a culorilor, pe care începea să le folosească din ce în ce mai abundent, sub plin imperiu plein-airist. În anii războiului și în cei ce vor urma, biografia lui Dărăscu ne relevă sursele unui imaginar peisagist din ce în ce mai expresiv. Noile priveliști descoperite, aprofundarea manierei impresioniste și liniștea oferită de statutul pe care îl ocupa în modernitatea românească îi vor fixa lui Dărăscu un mediu creator propice marilor capodopere interbelice. Delta, Balcicul, peisajul urban, în special cel bucureștean și vederile italienești vor constitui unul dintre cele mai coerente universuri picturale pe care istoria artei le va descoperi și aprecia vreodată în arta românească. Aceste acumulări succesive vor fi evidențiate în epocă în două dintre cele mai valoroase expoziții pe care Dărăscu și le organizează. În cea de-a patra expoziție personală, din 1924, pictorul expunea lucrări pictate între 1921 și 1923 în Dobrogea, cu opere specifice zonei. Apoi, în 1927, la cea de-a cincea personală, într-o manifestare aparent restrânsă, în propriul atelier, Dărăscu expunea 45 dintre cele mai valoroase pânze, în ciclul “Veneția”. Erau pânze realizate în 1926, în călătoria întreprinsă în Veneția și Chioggia, an din care ne parvine și opera de față, probabil prezentă în rândul lucrărilor expuse în clădirea din Aristide Briand, nr. 11 bis. Însemnătatea acestei călătorii ne este oferită și de sursele documentare ce au parvenit contemporaneității, în fotografii din arhiva personală ce ne oferă o imagine completă a pictorului și omului Dărăscu. În “Chioggia”, Dărăscu ne prezintă unul dintre canalele micuțului oraș, într-o vedere generoase, ce surprinde în orizont unul dintre punctele de referință ale insulei. Torre di Sant’Andreea, unul dintre vestitele turnuri cu ceas ale lagunei venețiene, fixează colțul ales de pictor în popasul său acvatic. Pânza impresionează în special prin materia picturală, ce transpune cu o voluptate ieșită din tipare bucuria prezenței luminii, sub imperiul căreia pictorul zugrăvește un mozaic uimitor. Vechile palate, dar mai ales pânzele micilor vapoare și reflexiile din apă alcătuiesc un cadru multicolor incandescent, care își găsește în Dărăscu singurul capabil să realcătuiască în ulei această forfotă cromatică. Preocuparea pentru lumină și culoare nu reduce cu nimic realismul de viziune la care Dărăscu nu renunță niciodată, însă cele două elemente compoziționale sunt singurele care orânduiesc peisajul. Pensulația este singura care trădează sensibilitatea unui pictor ce altminteri este stăpânit de o strânsă disciplină, ce îl împiedică pe Dărăscu să se încline spre un domeniu fantastic. Pensula avea o libertate deplină, al cărei scop final consta în consonanța culorilor, realizată prin maniera fluidă prin care pasta era așternută fără prejudecăți principiale pe suprafața picturală.(I.P.)

Bibliografie

Catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966 Catalogul Expoziţiei “Nicolae Dărăscu. Magician al culorii”, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, 2009 DRĂGUŢ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966

Dimensiuni

height 49 cm, custom 60,5

Descriere

ulei pe pânză, semnat și datat dreapta jos, cu roșu, Dărăscu, 1926

Informații documentare

Pe verso, etichetă de participare la Expoziția Retrospectivă “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966 Opera este reprodusă și menționată în catalogul Expoziției Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966, cat. 54, colecția Traian Iliescu Opera este reprodusă în monografia “Nicolae Dărăscu”, Radu Ionescu, Ed. Meridiane, București, 1987, la poz. 45 sub titlul “Peisaj venețian (Bărci)“ Anterior aparteneței la col. Traian Iliescu, opera a făcut parte, pe rând, din col. Ștefan Matei, respectiv col. Constantin Constantinescu

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.