190. Acoperiș la Balcic (Casa pescarului) [cca. 1934]

Anul în care Nicolae Tonitza descoperea insolitul oraș al sudului dobrogean era și anul în care bârlădeanul pierdea unul dintre cele mai apropiate suflete, pe cel mai vechi și bun prieten și coleg de breazlă, Ștefan Dimitrescu. “… Când telegraful mi-a vestit ruperealui veșnică de lângă noi, am rămas fulgerat în fața celei mai idioate isprăvi.....Scriu aceste rânduri în fantasticul oraș dobrogean, în care Fănuță, anul trecut de-abia zburdase, ca un copil, în soare, neștiutor de ceea ce-l pândește, pervers, anul ce vine. Am cutreierat pe aici curțile tăinuite, toate cărăruile umbrite, toate falezele capricioase și fierbinți, după indicațiile bunilor lui prieteni, turcii, care l-au urmărit cu dragoste, pas cu pas, prin peregrinările lui de pictor. Am călcat pe urmele lui singur, trist, în evlavie...” . Sunt unele dintre gândurile ce ni-l prezintă pe pictor în fața naturii așa cum cum sufletul și viața îi comandau, și cum de astfel, în diverse circumstanțe, toată existența lui a creat. Atras de îndemnurile prietenilor, Dimitrescu și Șirato, Tonitza descoperea la rândul lui malurile fierbinți ale unei civilizații balcanice, atât de îndepărtate și pitorești prin civilizație, dar totuși atât de profund autohtone prin umanitate. Peisajele dezumanizate ale perioadei imediat următoare anului 1933, distinse de purtarea doliului spiritual, sunt transpuse în declarații de subordonare în fața orașului, “mult mai fin, mult mai tandru, mult mai irizat”. Lipsa decorativului din vizualul imediat îi provoacă lui Tonitza o desconsiderare temperată asupra artei înaintașilor lui, ce pictaseră Balcicul prea pitoresc, prea inedit, căutând mereu “brutalitatea” facilă. Desigur că Balcicul a exercitat asupra sa aceeaşi fascinaţie, precum asupra celor mai mulţi artişti ai perioadei. S-a întors mereu acolo, simţind că de acel loc se leagă închegarea concepţiilor sale artistice şi decelarea stilului său original în pictură. Tonitza spunea în acest sens: „Am sentimentul intim că Balcicul acesta ori mă va prăbuşi ori mă va înălţa acolo unde nici eu singur nu visasem.” De-a lungul celor 5 ani petrecuți în “Colonia” de la Balcic, Tonitza va crea, în paralel, atât tipologia omului, etnicul local, păstrător al secretelor orientale, cât și tabloul complet al locului, în adevărate vederi artistice. Cafenelele, casele prăfuite, bragageria, florăria, geamia și cimitirele sunt pictate în lumina soarelui dobrogean, în acea atmosferă tipică, exotică pentru orășean.

Bibliografie

BABA, Corneliu, ‘‘Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965 BREZIANU, Barbu, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986 COMARNESCU, Petru, ‘‘N. N. Tonitza’’, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1962 ‘‘Nicolae Tonitza’’, catalog de expoziţie, text de Georgeta Peleanu, Bucureşti, 1964 PăULEANU, Doina, „Pictori români la Balcic”, Monitorul Ofcial, Bucureşti, 2008

Dimensiuni

width 30 cm, height 40 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat dreapta jos, cu brun, "Tonitza"

Informații documentare

Pe verso, intitulată olograf, "Casa pescarului". În cadrul expoziției Grupul Șirato-Tonitza-Han din anul 1934, Tonitza expunea două compoziții intitulate "Căsuța pescarului". Până astăzi doar una dintre acestea ne era cunoscută, și anume cea din colecția istorică av. Solacolu, reprod. în "Tonitza", Ionel Jianu, 1945. Opera a participat la expoziția "Tonitza și geniul copilăriei", Pavilionul Muzeal, Artsafari, 2019 și este reprodusă în catalogul expoziției la pag. 267.

Datare

cca. 1934

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.