133. Portretul lui Petru Tonitza

1886, Huşi - 1933, Iaşi

Estimare

EUR 7.000 - 12.000

Adjudecat

EUR 7.750

Sesiune

Mie, 29 martie 2023 19:00

În anul 1906, pe când era încă student al Școlii de Arte Frumoase de la Iași, Ștefan Dimitrescu adresează, alături de colegul său Nicolae Tonitza, o cerere către directoratul școlii. Prin intermediul acestei cereri solicită gratuitate pentru călătoriile cu trenul – ambii studenți consideră că frumusețea peisajelor autohtone trebuie admirată îndeaproape pentru a fi transpusă mai bine pe pânză. Așa începe o strânsă legătură cu pictorul Tonitza, alături de care va iniția mai multe grupări artistice, dintre care amintim ”Arta Română” și ”Grupul celor patru”. Despre Dimitrescu, Tonitza avea doar cuvinte de laudă. Îi aprecia determinarea de a-și găsi propriul drum în nemărginita întindere a artei și îl descria ca fiind atât de preocupat de subiectele pe care le reprezenta, încât ajungea să se confunde cu ele, asemenea ”marilor aleși ai artei”. Cei doi vor lucra, alături de alți artiști, la zugrăvirea unor biserici; își vor organiza primele expoziții împreună și vor realiza, mai mult sau mai puțin voit, un schimb de influențe tehnice și vizuale. Se vor susține reciproc în candidaturile pe care le depun pentru posturi la catedra de artă a Școlii de Arte Frumoase și vor colabora constant și susținut pentru explorarea și valorificarea potențialului artistic din România. Legăturile pe care le formează de-a lungul vieții îl conving pe Dimitrescu să realizeze portretele mai multor cunoscuți de-ai săi. Pe prietenii cei mai apropiați, artistul îi va surprinde în pânzele sale în ulei, așa cum se întâmplă și cu familia Tonitza, ori în cazul de față, cu fiul acestora – Petru Tonitza. Spiritul analitic îl ajută pe Dimitrescu să surprindă cu măiestrie atât trăsăturile fizionomice, cât și pe cele lăuntrice ale modelelor sale. Personajele pe care le schițează par încremenite în umbra timpului, primesc expresii neutre și nu îndrăznesc să epateze privitorul. Portretele lui Dimitrescu sunt golite de orice artificii neesențiale, păstrând, în cea mai simplă formă, doar substanțialul. Portretul îi permite, de asemenea, să se impună și în calitate de desenator. Personajele schițate se împletesc armonios cu deciziile cromatice ale artistului, care caută să reprezinte într-o manieră cât mai veridică subiectul, ci nu să exalteze privitorul.

Bibliografie

PARADAIS, Claudiu, ”Ștefan Dimitrescu”, Editura Meridiane, București, 1978.

Dimensiuni

width 34.5 cm, height 44 cm

Descriere

ulei pe carton, semnat și notat dreapta sus, greu lizibil, ”Recunosc lucrarea ca fiind a soțului pictorul Șt. Dimitrescu”

Informații suplimentare

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Alte loturi asemănătoare

Grădină

10. Grădină [1992]

Horia Bernea

    Estimare EUR 6.000 - 9.000
    Adjudecat EUR 16.000
Coș cu mere

118. Coș cu mere

Octav Băncilă

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 2.750
Casă la Vlaici

90. Casă la Vlaici

Camil Ressu

    Estimare EUR 7.000 - 12.000
    Adjudecat EUR 8.000
Tătăroaice

31. Tătăroaice

Iosif Iser

    Estimare EUR 2.500 - 3.500
    Adjudecat EUR 3.750