Bibliografie

CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, Editura Sport-Turism, București, 1987 MOVILEANU, George Sorin, “Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, București, 1986 OPRESCU, George, “Grigorescu”, Ed. Meridiane, București, 1962 ZAMBACCIAN, K.H., “Grigorescu”, Ed. Cartea Românească, București

ulei pe lemn, 36,5, semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu

Informații documentare

Doamna Elena Niculescu a avut amabilitatea de a confirma catalogarea operei în arhiva Remus Niculescu, monograful artistului timp de 50 de ani.

Provenienţă

colecţia Armand Călinescu (1893-1939). Economist, ministru și om politic, Armand Călinescu a fost prim-ministru al României între martie 1939 și 21 septembrie 1939, când era asasinat de gruparea legionară.

Subiectul Nicolae Grigorescu reprezintă pentru istoria artei românești un subiect activ încă din perioada primelor succese ale artistului, atunci când pictorul se întorcea din Franța matur și pregătit să devină port-drapel al modernității în spațiul autohton. A deține un tablou pictat de Grigorescu devenea – printr-un fel de mimetism al colecționismului – o formulare metaforică a unui fel de patriotism. Lumea satului, a tradiționalului și a unui univers îndepărtat de oraș (aflat în criză totuși), promovate asiduu de Iorga, Vlahuță sau Coșbuc prin manifestări tipice sămănătorismului, își găseau un fel de rezonanță iconografică în creația (idilică) a lui Grigorescu. Astfel operele sale îmbogățeau discursul acela și deveneau în timp real un patrimoniu vizual indispensabil. Scriitori, oameni de stat, politicieni, critici, bancheri și statul dețineau încă din timpul vieții lui Grigorescu piese reprezentative ale creației de peste 50 de ani a acestuia. În inventarul pe care îl realiza Al. Vlahuță în monografia închinată artistului în 1910 putem lesne observa nume din protipendada bucureșteană care dețineau pânze semnate de Nicolae Grigorescu. De la Caragiale, Delavrancea și Vlahuță, personaje ca Eugeniu Carada, Spiru Haret, Iosif Dona, dr. Obreja sau Regina Elisabeta lista poate continua cu o serie lungă de personalități de prim rang a culturii, politicii și economiei românești a acelor vremuri. Astfel se poate explica și numărul însemnat de opere pe care pictorul le realizează în ultimii 10-15 ani de carieră, atunci când stabilirea definitivă la Câmpina îi oferea răgazul și liniștea lucrului, dar mai ales contactul cu viitorii săi colecționari. O pistă interesantă de cercetare ar fi fără îndoială evoluția tipologiei posesorului și colecționarului de Grigorescu, de la susținători timpurii, ca Mihail Kogălniceanu și Carol Davila până la tezaurizarea acestuia prin îmbogățirea muzeelor naționale. Spre exemplu, în 1938, în cadrul expoziției dedicate centenarului nașterii, descoperim noi nume interesante în suita posesorilor de Grigorescu. Apar Pinacoteca Statului, Pinacoteca Municipiului, Muzeul Kalinderu, Muzeul Toma Stelian, Muzeul Simu și evident cele mai importante nume de colecționari: Zambaccian, Lazăr Munteanu, Aristide Blank, Iosif Dona sau Virgil Cioflec (donația Cioflec). Răspândirea creației lui Grigorescu era un fapt deja instituit, la doar circa 25 de ani de la momentul în care Vlahuță (1910-1912) încerca să organizeze o colecție publică, a statului, a operei artistului. În aceste condiții nu vine ca o surpriză proveniența acestei opere semnate de Grigorescu, un ulei din ultima perioadă de creație a pictorului. Armand Călinescu se alătură unei suite interesante de colecționari, îmbogățind imaginea pe care o putem doar ghici a prototipului de colecționar român în epocă, în cazul de față colecționar al operelor celui mai renumit pictor pe care l-a propus arta autohtonă. (I.P.)

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.